24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Inspectoratul de poliţie al Judeţului Galaţi desfăşoară până pe 17 august o activitate de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru participarea la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciul Român de Informaţii, care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Administraţiei şi Internelor, curs de zi.
„Cererile de înscriere la concursul de admitere la Academia de Poliţie A.I.Cuza Bucureşti se vor depune la Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J. Galaţi, până la data de 22.06.2012, pentru Şcolile de agenţi de poliţie Câmpina şi Cluj Napoca - până la data de 10.08.2012, iar pentru unităţile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii - până la data de 21.06.2012. Înscrierile se fac de luni până vineri între orele 13.00-15.00, la sediul I.P.J. Galaţi din strada Brăilei nr. 200, la Serviciul Resurse Umane. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon: 0236 /407000, interior 20114”, a precizat cms. Cristina Tatulici.
Pentru a participa la concursurile de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti , Facultatea de Poliţie, în Şcolile de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca şi pe locurile Ministerului Administraţiei şi Internelor la Academia Tehnică Militară, persoanele care intenţionează să candideze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii legale: să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, să nu aibă antecedente, să aibă diploma de bacalaureat şi să fie declaraţi apt medical, fizic şi psihic.
Unde vă puteţi înscrie
- Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti: specializarea ordine şi siguranţă publică, 50 locuri, din care 42 pentru bărbaţi, 5 pentru femei, 3 pentru minorităţi; specializarea drept, 19 locuri, din care 14 pentru bărbaţi, 5 pentru femei.
- Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, 50 locuri, din care 43 pentru bărbaţi, 5 pentru femei, 2 pentru minorităţi.
- Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, 50 locuri, din care 43 pentru bărbaţi, 5 pentru femei, 2 pentru minorităţi.
- Academia Tehnică Militară, Bucureşti, Facultatea de sisteme electronice şi informatice militare, 10 locuri, 6 la calculatoare şi sisteme informatice şi 4 la inginerie electronică şi telecomunicaţii.
- Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti, Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică  „Psihologie - informaţii” 5 locuri.


Articole înrudite