Locuim în Galaţi, dar am putea uşor să numim oraşul în care ne-am născut Galaţi Graffiti. Clădiri întregi de pe str. Brăilei şi de pe str. Domnească abia respiră aerul primăverii sub mantaua graffiti. Dacă unii profesori, oameni de cultură ai Galaţiului, au încercat să aducă în atenţia noastră vechile clădiri ale Galaţiului de altădată, cea mai recentă lucrare în acest sens fiind cartea lui Valentin Bodea, ”Monumente istorice şi de arhitectură din oraşul Galaţi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea – prima jumătate a secolului al XX-lea”, iată că sunt şi oameni care vor să lase o urmă pe unde au trecut, schilodind monumentele de arhitectură din Galaţi, fără să se gândească la cum ar fi să încerce să facă şi bine.
Fenomenul graffiti a fost semnalat prin anul 1971, atunci când New York Times a realizat un material în care vorbea despre un „artist graffiti” care semna cu pseudonimul Taki 183. Doi ani mai târziu, sociologul Hugo Martinez, profesor la City College din New York, a fondat Uniunea Artiştilor de Graffiti pentru a promova artiştii graffiti-ului. El era conştient că aceşti „artişti ai străzii” aveau potenţial şi cel mai bine era să îşi arate talentul prin intermediul unor expoziţii organizate. Mă gândesc acum că într-un viitor nu foarte îndepărtat, cei care cred că au talent în arta graffiti-ului, ar putea să se adresese persoanelor îndreptăţite să îi ajute să organizeze o expoziţie. Ar fi mult mai bine aşa! E greu de suportat agresiunea vizuală, grafitti-ul care parcă iese din clădire şi îţi străpunge privirea... Cei care au realizat astfel de „lucrări” nu au, cu siguranţă, nicio remuşcare şi au uitat că a fi liber nu înseamnă să faci tot ceea ce îţi pofteşte inima, ci a nu-l agresa prin comportamentul tău pe cel de lângă tine.
