16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Tribunalul Galaţi s-a pronunţat ieri în dosarul fostului director al DGASPC Galaţi, Marinela Dobrea, în care acesteia i se imputau peste 162.000 de lei. Inspectorii financiari au constatat că fostul şef al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Galaţi împreună cu alte trei angajate au plătit nelegal peste 162.000 de lei unei firme de pază ca diferenţe de prestaţii pentru perioada noiembrie 2007 - martie 2008. Camera de Conturi Galaţi susţine că Marinela Dobrea şi subordonatele sale la acea dată au încheiat două acte adiţionale la contract, prin care s-a majorat preţul plătit pe oră pentru fiecare agent de pază de la 4 lei/oră la 6 lei/oră, respectiv 9 lei/oră. Asta în condiţiile în care în contractul de prestări de servicii se stipula că preţul poate fi ajustat fără a depăşi indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică. Camera de Conturi a sesizat atunci atât Tribunalul Galaţi pentru recuperarea prejudiciului, dar şi Parchetul de pe lângă Judecătorie pentru anchetarea fostului director al DGASPC Galaţi şi a angajatelor instituţiei implicate în semnarea actelor adiţionale la contractul amintit. Tribunalul Galaţi a apreciat însă că cererea inspectorilor financiari a rămas fără obiect şi a respins-o.

Patru ani după gratii

Marinela Dobrea se află după gratii, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 21 martie 2014 să menţină pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare aplicată fostului director al DGASPC Galaţi. Tribunalul Galaţi a condamnat-o iniţial la trei ani de închisoare, dar Curtea de Apel Galaţi a decis ulterior că sentinţa este prea blândă, hotărând să îi majoreze pedeapsa la patru ani, iar aceasta să fie executată efectiv în regim de detenţie. Marinela Dobrea a fost judecată alături de alte şapte persoane pentru prejudicierea instituţiei cu aproape 700.000 de lei, după ce s-a descoperit că aceasta achiziţionase diverse bunuri la preţuri supraevaluate. Este vorba de încălţăminte şi cazarmament pentru copii, dar procurorii anticorupţie i-au trecut în cont Marinelei Dobrea şi favorizarea anumitor societăţi atunci când s-a desfăşurat procedura de achiziţii publice pentru servicii de întreţinere, curăţenie şi pază. Marinela Dobrea, fiica sa, Lucia Raluca Dobrea, precum şi ceilalţi inculpaţi din dosar au fost obligaţi de instanţele gălăţene să plătească despăgubiri civile de peste 850.000 de lei către Direcţia pentru Protecţia Copilului Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice prin Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.


Articole înrudite