Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor, precum şi cei ai Direcţiei Sanitar Veterinare, desfăşoară în această perioadă controale atât în ceea ce priveşte produsele alimentare, cât şi cele nealimentare. În urma controalelor s-a constatat că în această perioadă supermarketurile jonglează din când în când cu oferte neacoperite. La controale au fost constatate fie absenţa de la raft a produselor aflate în ofertele promoţionale, fie la produse pentru care erau anunţate la raft diferite oferte, produsul ajuns la casa de marcat nu avea de fapt nici un fel de reducere. În general, supermarketurile respectă parmetrii necesari păstrării alimentelor în condiţii proprii. Situaţia a fost prezentată în cadrul Comisiei de Dialog Social reunită miercuri în sala mare a Prefecturii. Unul dintre participanţi a ţinut să îi trimită pe inspectorii de teren să efectueze controale şi prin magazinele din cartiere, comentând răutăcios că acele magazinaşe numeroase necesită mai mult timp precum şi personal mai numeros de alocat în controalele de pe teren.