Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât la sfârşitul săptămânii trecute ca Nati Meir, fost candidat la preşedinţia României şi fost parlamentar, să petreacă următorii patru ani după gratii. Decizia este favorabilă lui Nati Meir, dacă ţinem cont că acesta a fost condamnat iniţial de Curtea de Apel Galaţi la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă. Procurorii gălăţeni l-au pus sub acuzare pe Meir după ce în cursul anului 2008, în calitate de deputat, a pretins de la o denunţătoare 50.000 euro, spunându-i că va interveni pe lângă judecători din Tribunalul Galaţi pentru ca aceştia să dispună eliberarea ei din arest în dosarul în care era judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune. De asemenea, în cursul anului 2009 şi în lunile martie-aprilie din 2010, Nati Meir, prin intermediul fiului său, a cerut suma de 65.000 euro de la cinci denunţători, cărora le-a spus că va interveni la magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceştia să dispună judecarea lor în libertate şi, ulterior, condamnarea la pedepse cu suspendarea executării, în două dosare în care respectivii erau acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune, respectiv complicitate la luare de mită.
Închisoare cu suspendare pentru fiul lui Nati Meir
Nati Meir are motive de bucurie şi pentru că fiul său, Or Meir, a scăpat de închisoare. După ce Curtea de Apel Galaţi i-a redus acestuia din urmă pedeapsa de la cinci ani la trei ani de închisoare, sancţiunea penală fiind suspendată sub supraveghere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a redus, din nou, pedeapsa la doi ani, tot cu suspendarea sub supraveghere a executării. Nati Meir şi Or Meir au fost eliberaţi din închisoare pe 11 aprilie 2011, după ce au stat în arest preventiv aproape un an, dar Nati Meir şi-a reluat imediat vechile obiceiuri, escrocând diverse persoane, astfel că a ajuns din nou după gratii. Asta în condiţiile în care fostul candidat la preşedinţia României mai are o condamnare la patru ani de închisoare într-un alt dosar, pentru înşelarea mai multor persoane cărora le promisese locuri de muncă în Israel.