Tribunalul Galaţi îl judecă în prezent pe administratorul unei firme, Constantinescu Dumitrache, pentru evaziune fiscală (două fapte) şi spălare de bani. Din rechizitoriul procurorilor reiese că, în perioada ianuarie 2006 - decembrie 2010, în calitate de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale, bărbatul a constituit în contabilitate sume de bani mai mari faţă de cele pe care le-a declarat organelor fiscale ca fiind datorate cu titlu de taxă pe valoare adăugată, impozit pe venit, contribuţii cu reţinere la sursă, prejudiciind, astfel, bugetul general consolidat cu suma de 1.232.181 lei (bază, dobânzi şi penalităţi). În aceeaşi perioadă şi în aceeaşi calitate, Constantinescu Dumitrache a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale derulate cu societăţi comerciale fictive, radiate sau care nu le recunosc, prejudiciind bugetul general consolidat al statului cu suma de 1.133.346 lei (bază, dobânzi şi penalităţi).
Firma se află în lichidare judiciară
De asemenea, în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii, în perioada 2006 - 2010, gălăţeanul a folosit mai multe sume de bani, ştiind că provin din evaziune fiscală. Judecătorii au dispus efectuarea unei expertize fiscale în cauză pentru a se constata cu exactitate care este prejudiciul cauzat statului, dar după şase luni expertul nu a dat semne că ar fi finalizat expertiza. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra sumei de 395.685 lei, aparţinând societăţii administrate de evazionist. Statul prin ANAF şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în proces, dar rămâne de văzut dacă mai poate recupera prejudiciul. Şi asta pentru că firma lui Constantinescu Dumitrache, SC Internaţional Protect Security SRL Galaţi, se află deja în proces de lichidare judiciară. Dacă va fi găsit vinovat, Constantinescu Dumitrache riscă să primească ani grei de închisoare.