14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Elevi aflaţi în stagiu de practică la Penitenciarul Galaţi
Elevi aflaţi în stagiu de practică la Penitenciarul Galaţi

7 elevi din cadrul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna desfăşoară, în perioada 10 iunie - 19 iulie 2019, un stagiu de practică cu durata de 6 săptămâni în cadrul Penitenciarului Galaţi.

Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Galaţi, pe parcursul celor 6 săptămâni, viitorii lucrători de penitenciare vor parcurge mai multe activităţi pregătitoare în care li se va prezenta specificul misiunilor de escortare a persoanelor private de libertate la organele judiciare, activităţile desfăşurate la biroul evidenţă şi organizarea muncii din cadrul penitenciarului precum şi modalitatea de acordare a drepturilor persoanelor private de libertate la vizită, primire/cumpărare bunuri şi corespondenţă. Stagiul de practică al celor 7 elevi, va fi coordonat de ofiţeri cu experienţă din cadrul sectorului operativ al Penitenciarului Galaţi, aceştia având rolul de a îndruma activitatea elevilor pe linia siguranţei deţinerii şi regimului penitenciar în vederea atingerii tuturor obiectivelor specifice stabilite în programa analitică a stagiului de practică. După finalizarea stagiului de practică elevii se vor întoarce la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna, unde vor susţine examenele finale de absolvire a şcolii, urmând ca începând cu luna septembrie aceştia să fie repartizaţi să îşi desfăşoare activitatea în unul din penitenciarele din ţară.

"Persoanele interesate să urmeze o carieră în sistemul penitenciar, prin parcurgerea cursurilor de învăţământ cu durata de un an de zile la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna sunt invitate să depună o cerere de înscriere la sediul Penitenciarului Galaţi până în data de 26 iulie 2019, ocazie cu care vor putea afla mai multe informaţii cu privire la condiţiile de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere", se mai arată în comunicatul citat.


Articole înrudite