15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Lupta municipalităţii împotriva comercianţilor de produse etnobotanice se dovedeşte mai dificilă decât s-a crezut iniţial. Şi asta chiar dacă s-a aprobat o hotărâre de Consiliu Local prin care s-a interzis, începând cu mijlocul lunii decembrie, comercializarea acestui tip de substanţe la nivelul municipiului Galaţi, iar reprezentanţii Primăriei şi ai altor instituţi ale statului au făcut controale la magazinele respective pentru a verifica daca acestea au pus lacătele pe uşă. Viceprimarul Galaţiului, social-democratul Nicuşor Ciumacenco, a declarat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că a fost sceptic încă de la început în privinţa eficienţei pe care o va avea aplicarea respectivei hotărâri de Consiliu Local care interzicea comercializarea substanţelor etnobotanice la nivelul muncipiului Galaţi. Viceprimarul Ciumacenco a spus că patronii magazinelor respective au găsit o modalitate pentru a fenta prevederile hotărârii de Consiliu Local, respectiv au trecut un alt cod CAEN în autorizaţia pe care au solicitat-o de la Primărie. Viceprimarul Ciumacenco a mai spus că zilele trecute s-a întâlnit cu patronul unui astfel de magazin de vise, pe al cărui magazin i s-a pus acum ceva timp lacăt pe uşă şi care părea destul de liniştit. „Problema acestor magazine de vise trebuie rezolvată şi în cursul acestei luni se va da o hotărâre de Consiliu Local, în cadrul unei şedinţe ordinare sau de îndată, prin care se va interzice comercializarea acestor produse pe o anumită rază în jurul unităţilor de învăţământ şi a celor sanitare”, a mai spus viceprimarul Ciumacenco. Acesta s-a arătat nedumerit de faptul că guvernanţii sau parlamentarii nu aprobă un act normativ prin care să se interzică consumul unor astfel de produse. Aceeaşi nedumerire o avem şi noi, şi anume faptul că niciun partid, indiferent că este vorba de cele aflate la putere sau în opoziţie, nu au avut o iniţiativă legislativă prin care să scoată în afara legii consumul şi comercializarea acestor tipuri de produse. Sau poate că există o astfel de iniţiativă legislativă, dar nu o ştim noi.

Articole înrudite