Procurorii DIICOT Galaţi i-au trimis în judecată pe protagoniştii afacerii „Red Velvet”, dar la mai bine de două luni de la acel moment, judecătorii nu au stabilit nici măcar primul termen de judecată. DIICOT Galaţi a destructurat gruparea, care acţiona încă din anul 2011 sub masca unui salon de masaj erotic, Red Velvet, acesta funcţionând sub acoperirea mai multor societăţi comerciale cu răspundere limitată în municipiul Brăila, având ca obiect de activitate declarat „activităţi de întreţinere corporală”. Procurorii DIICOT Galaţi susţin că aceste firme erau deţinute atât scriptic, cât şi faptic de către Iura Dobrev şi Mihaiela Dobrilă, consideraţi a fi liderii grupării infracţionale faţă de care există suspiciunea că au traficat zeci de tinere, multe dintre ele fiind minore. Conform probelor administrate în dosar, victimele erau exploatate sexual în încăperile salonului de masaj erotic, contra sumei de 200 de lei, din care 150 de lei erau achitaţi la recepţia salonului de masaj, iar 50 de lei erau daţi direct victimelor, în camera unde aveau loc raporturile sexuale.
Acuzaţi şi de trafic de minori
Conform DIICOT Galaţi, în situaţii “speciale”, pentru clienţi fideli sau importanţi (deţinători de funcţii publice, oameni de afaceri), membrii grupului infracţional organizat puneau la dispoziţia lor tinere care se deplasau în alte locaţii decât salonul de masaj erotic, îndeosebi hoteluri de pe raza municipiilor Galaţi şi Brăila, unde întreţineau raporturi sexuale contracost. Fiecare membru al grupului infracţional organizat avea un rol bine definit în cadrul structurii. Procurorii DIICOT Galaţi au luat iniţial măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cele cinci persoane amintite anterior pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane (în formă continuată) şi trafic de minori (în formă continuată), iar Tribunalul Galaţi a emis apoi mandate de arestare preventivă pe numele acestora. Între timp, Iura Dobrev a decedat, iar Parchetul de la lângă Tribunalul Galaţi efectuează o anchetă pentru a stabili dacă cineva se face vinovat de moartea patronului Red Velvet.