Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis la sfârşitul săptămânii trecute să se pronunţe pe 24 aprilie 2015 în procesul fostului prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Roşca Caloenescu, hotărârea urmând să fie definitivă. Curtea de Apel Constanţa l-a achitat pe Roşca Caloinescu pentru corupţie şi spălare de bani, dar l-a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pentru fals în declaraţii. Procurorii anticorupţie îl acuză pe Roşca Costache Caloenescu că, în calitate de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, a pretins în anul 2008 şi a primit de la o persoană suma de 138.000 lei, în schimbul promisiunii că îl va ajuta cu soluţionarea unui dosar penal aflat în lucru la parchetul pe care îl conducea la acel moment.
6.000 de lei - cheltuieli de judecată
Mita de 138.000 lei ar fi fost inclusă în preţul perceput de procurorul Roşca pentru un apartament din Galaţi, pentru care i-a cerut denunţătorului să îi plătească 300.000 de lei, deşi valoarea reală a apartamentului era de doar 162.000 lei. Procurorul Roşca Caloenescu este cel care a dat mai multe decizii de neîncepere a urmăririi penale în cazul Aviasan, printre cei anchetaţi fiind şi fostul deputat Mihail Boldea. În procesul de corupţie al fostului prim-procuror Roşca Caloenescu a fost judecată şi soţia sa, Gabriela, ofiţer la Poliţia de Frontieră de la Aeroportul Bacău, acuzată de fals în declaraţii, aceasta primind tot opt luni de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Constanţa a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ale soţilor Roşca, obligându-i să achite fiecare câte 3.000 de lei drept cheltuieli judiciare.