Vasile Băiculescu, primarul suspendat din Brăhăşeşti, a fost condamnat la finele anului trecut pentru a doua oară într-un proces de corupţie de către Tribunalul Galaţi, dar nici până acum judecătorii nu şi-au motivat decizia, astfel că dosarul nu a ajuns la Curtea de Apel. Magistraţii au decis să contopească pedepsele aplicate edilului pentru luare de mită şi instigare la luare de mită, urmând ca Băiculescu să execute patru ani şi patru luni de închisoare. Primarul din Brăhăşeşti a fost trimis în judecată după ce procurorii DNA au stabilit că, în cursul anilor 2009-2010, acesta le-a cerut lui Marcel Peneoaşu, administrator al SC Tralma SRL Corod, judeţul Galaţi, şi unei alte persoane, reprezentant legal al unei alte societăţi comerciale, diverse sume de bani, ce depăşesc 10.000 euro, dar şi efectuarea de lucrări suplimentare faţă de contractele încheiate cu Consiliul Local al Comunei Brăhăşeşti. Banii şi lucrările au fost cerute pentru ca Băiculescu să recepţioneze lucrările executate de cele două firme, să accepte la plată facturile emise şi să aprobe plata sumelor necesare onorării acestor facturi.
Nu are voie să părăsească ţara
Judecătorii de la Tribunalul Galaţi au stabilit şi că Vasile Băiculescu nu are voie să părăsească ţara, cel puţin până la finalizarea procesului penal. Marcel Peneoaşu a fost condamnat, la rândul său, la trei ani şi două luni de închisoare pentru luare şi dare de mită, iar Marius Răianu Iamandi a primit şase luni de închisoare cu suspendarea executării pentru dare de mită. Judecătorii au hotărât ca un alt inculpat din dosar, Iuliana Pleşcan, să fie achitată pentru luare de mită. SC Tralma SRL Corod şi SC Mobilzone SRL Bârlad au de plătit către stat amenzi penale în sumă de 10.000 de lei, respectiv 5.000 de lei, iar suma de 29.500 de lei ridicată de la primarul din Brăhăşeşti va fi confiscată în folosul statului. Vasile Băiculescu a fost obligat să restituie şi aproape 73.000 de lei către unul dintre martorii denunţători, iar judecătorii au menţinut sechestrul şi măsurile asigurătorii luate asupra unor bunuri mobile şi imobile, dar şi bani aparţinând primarului din Brăhăşeşti, lui Marcel Peneoaşu şi Marius Răianu Iamandi.
Valentin Trufaşu