Reprezentanţii sindicatelor şi ai conducerii Combinatului s-au întâlnit marţi după amiază pentru a discuta pe marginea unor teme, principala fiind legată de sănătatea şi securitatea în muncă. Potrivit declaraţiei liderului sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, directorul general al Combinatului, Bruno Ribo, a precizat că unul din obiectivele principale îl reprezintă luarea măsurilor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă astfel încât să nu se mai înregistreze accidente, fiind purtate discuţii şi pe marginea accidentului mortal care a avut loc vineri şi care s-a soldat cu moartea unui angajat în vârstă de 32 de ani, incident care este în atenţia inspectorilor de muncă gălăţeni care fac verificări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii nefericitului eveniment. Pornind de la accidentul produs în zona depozitului de materii prime, reprezentantul sindicatului Solidaritatea, Dănuţ Blându a atras atenţia asupra faptului că salariatul care şi-a pierdut viaţa era singur la locul de muncă, care este într-un zonă izolată, şi a precizat că s-a cerut de mai multe ori conducerii să facă o analiză a locurilor de muncă unde lucrează pe un singur schimb doar un angajat, pentru a se constata dacă nu cumva se impune suplimentarea de personal. Directorul general al Combinatului a spus că se va face o analiză şi că administraţia dă dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte sesizările primite pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă. Cât despre majorările salariale, surse care au participat la întâlnire ne-au declarat că directorul general a precizat că situaţia economico-financiară a unităţii nu permite acordarea unor creşteri salariale, deşi pierderile au fost reduse acest lucru nu înseamnă că fostul colos siderurgic va termina anul fără să înregistreze pierderi. De asemenea, cu această ocazie s-a prezentat noua schemă de conducere a companiei la nivel european, Adytia Mittal rămânând cel care coordonează activitatea unităţilor de pe continentul nostru aflate în ograda ArcelorMittal.