Curtea de Apel Galaţi se va pronunţa definitiv în luna martie 2015 în procesul de corupţie în care este implicat şi un inspector de la Finanţe. Miloiu Eduard Claudiu, Pohrib Alexandru, administrator la SC Tubmeto SRL Galaţi SC şi SC Micmeto SRL Galaţi şi Miclescu Octavian, fost administrator la SC Micmeto SRL Galaţi Galaţi au fost trimişi în judecată în 2010. Inspectorul fiscal a fost acuzat că a întocmit trei rapoarte de inspecţie fiscală la firmele administrate de Pohrib Alexandru, care nu aveau nicio legătură cu realitatea. Manevra a costat bugetul de stat 2.582.824 lei (aproximativ 723.480 de euro), ce reprezintă TVA şi impozit pe profit. Miloiu Eduard Claudiu a răspuns pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în timp ce Pohrib Alexandru şi Miclescu Octavian au fost judecaţi pentru evaziune fiscală şi complicitate la comiterea aceleiaşi infracţiuni.
Cea mai mare pedeapsă a primit-o iniţial Alexandru Pohrib, condamnat de judecători la trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală, dar care va executa în final şase ani de închisoare, în condiţiile în care se afla în termenul de încercare după condamnarea pentru o altă faptă penală, iar magistraţii au decis să îi contopească pedepsele. Octavian Miclescu a scăpat doar cu un an de închisoare cu suspendare pentru complicitate la evaziune fiscală, în timp ce inspectorul Eduard Claudiu Miloiu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Procurorii anticorupţie susţin că, în perioada februarie 2005–octombrie 2006, Pohrib Alexandru a întocmit mai multe documente contabile (facturi fiscale de cumpărări de mărfuri, contracte de prestări servicii), în baza cărora s-au înregistrat operaţiuni comerciale fictive pentru care trebuia plătit TVA în valoare de 2.566.040 lei. Administratorul SC Tubmeto SRL Galaţi a fost ajutat de Miclescu Octavian, care la momentul respectiv era administrator la SC Micmeto SRL Galaţi Galaţi, şi care a semnat mai multe documente de evidenţă contabilă privind operaţiuni comerciale fictive. Cei trei au fost obligaţi să achite 2.582.824 de lei către ANAF, banii reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin operaţiunile frauduloase.