Primăria municipiului Galaţi atrage din nou atenţia cetăţenilor, agenţilor economici, asociaţiilor de proprietari şi instituţiilor publice că au obligaţia legală de a-şi curăţa zăpada şi gheaţa, inclusiv ţurţurii, de pe trotuarele şi rigolele din faţa casei, blocului, sediului şi punctelor de lucru. Obligaţia de a curăţa zăpada şi gheaţa este valabilă şi pentru căile de acces, incinte şi spaţii comune, acoperişuri şi streşini, imediat după producerea fenomenului meteorologic (ninsoare, polei, îngheţ). Potrivit legii, obligaţia revine atât proprietarilor, cât şi chiriaşilor.
Nerespectarea acestor prevederi legale atrage după sine sancţionarea contravenienţilor cu amenzi cuprinse între 100 şi 600 lei, în cazul persoanelor fizice, şi între 500 şi 3.000 de lei, în cazul persoanelor juridice. Constatarea contravenţiilor şi sancţionarea acestora intră în sarcina Poliţiei Locale.