Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a premiat, astăzi, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment festiv care a avut loc la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” - aşa cum Monitorul de Galaţi a relatat!.
„Este o bucurie să-i premiem pe aceşti oameni care au rămas împreună peste ani. Cu toţii au poveşti frumoase de viaţă, din care fiecare avem câte ceva de învăţat, sunt deschişi, zâmbitori, iar sfaturile lor sunt preţioase. Sunt exemple pentru tânăra generaţie, pentru noi toţi. De aceea, merită să fie aplaudaţi la scenă deschisă”, a declarat Ionuţ Pucheanu.
„Este vorba despre 164 de cupluri care au primit vouchere de 500 de lei, diplomă de fidelitate şi flori. După festivitatea de premiere, sărbătoriţii s-au putut bucura şi de un spectacol oferit de artiştii teatrului. Primăria municipiului Galaţi susţine rolul familiei în dezvoltarea societăţii”, potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi.