14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
"Cupa Dunării de Jos la caiac-canoe", în acest weekend, la Galaţi (FOTO)
"Cupa Dunării de Jos la caiac-canoe", în acest weekend, la Galaţi (FOTO)

Asociaţia Club Sportiv Nautic "Mila 80" Galaţi organizează, în parteneriat cu Primăria municipiului Galaţi, Palatul Copiilor Galaţi şi Primăria municipiului Brăila, cea de-a doua ediţie a competiţiei "Cupa Dunării de Jos la caiac-canoe". Evenimentul se va desfăşura în perioada 29 - 30 iunie 2019, în municipiul Galaţi, pe Faleza Inferioară a Dunării, în zona Foişor. Concursul va avea două probe: de maraton (42 de km) şi semimaraton (20 de km).

Programul evenimentului

Sâmbătă, 29 iunie 2019
- ora 10:00, Faleza Dunării din Brăila, zona debarcaderului RaAy: înscrieri, validări şi şedinţă tehnică pentru toţi concurenţii;
- ora 11:00, localitatea Gropeni, judeţul Brăila. Startul pentru maraton, caiac-canoe, 42 km;
- ora 12:30, Faleza Dunării din Brăila, zona debarcaderului RaAy. Startul pentru semimaraton caiac-canoe, 20 km;
- ora 11:00, Faleza Inferioară a Dunării din Galaţi, zona Foişor, expoziţie de echipament sporturi pe apă (caiac, canoe, SUP, padele, pagăi, veste de salvare) şi familiarizarea copiilor cu acestea; activităţi tematice pentru copii - colorat, pictat, confecţionat diferite articole din materiale reciclabile, premierea copiilor;
- întâmpinarea şi felicitarea concurenţilor la zona de finiş, foişorul de pe Faleza Inferioară a Dunării din Galaţi.

Duminică, 30 iunie 2019
- ora 11:00, dacă vremea va fi favorabilă, în dreptul Falezei Inferioare din Galaţi, va avea loc un interesant concurs de sprint de 1000 m;
- în zona Foişor, pe Faleza Inferioară a Dunării, la Galaţi, vor fi expuse desenele, planşele şi articolele realizate de copii;
- După încheierea tuturor probelor va urma festivitatea de premiere.

La aceste competiţii vor participa sportivi legitimaţi la cluburi din ţară şi din străinătate, dar şi sportivi amatori, cu caiace, canoe şi orice ambarcaţiune fără motor.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos!


Articole înrudite