15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Cultul eroilor”, o asociaţie săracă, dar demnă
„Cultul eroilor”, o asociaţie săracă, dar demnă
Pe data de 13 iunie, începând cu orele 12.00, la sala de spectacole „Ioan Petrovici” din Tecuci a avut loc Adunarea generală a subfilialei Tecuci a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” (ANCE). La eveniment au fost prezenti gen. (rez) Costică Moisă, col. (rez) Petre Brahnea, alături de cadre didactice, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură - Casa de Cultură Tecuci, Muzeul Mixt Tecuci -, precum şi o serie de iubitori de istorie. Acţiunea a fost moderată de către col. (rez) Adrian Brahnea, preşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, subfiliala Tecuci, acesta prezentând publicului prezent Raportul de activitate al Consiliului Director pentru perioada 2011 – 2012, o informare privind situaţia financiară a subfilialei, prezentarea proiectului Planului de măsuri pentru perioada 2012 – 2013, alegerea noului Consiliu Director al subfilialei, precum şi desemnarea delegaţilor la Conferinţa judeţeană.
„În perioada menţionată am avut o bună coaborare cu administraţia publică locală, şi sperăm ca aceeaşi legătură strânsă să o putem păstra şi cu actuala administraţie. Þin să menţionez că nici colaborarea cu instituţiile de cult ori cu cele de învăţământ nu au fost mai prejos, mai ales ţinând cont de fatul că biserica şi armata au avut întotdeauna o legătură foarte strânsă”, a ţinut să precizeze col. (rez) Adrian Brahnea, care a ţinut să reliefeze şi situaţia financiară a asociaţiei, o problemă mai mult decât delicată: „Există lucruri pe care nu le-am dus până la capăt, lucruri pe care nu le-am făcut bine sau pe care nu le-am făcut deloc. Suntem conştienţi că se putea şi mai bine, dar o mare piedică în atingerea tuturor obiectivelor o reprezintă situaţia financiară deosebit de precară a acociaţiei. Astfel, la 1 ianuarie 2011 în contul asociaţiei era fabuloasa sumă de 1 leu, ca la 1 mai să fim pe minus cu 67 lei. Suma nu este fabuloasă, numai că din cotizaţii nu se poate realiza nimic, iar uneori nici acestea nu se strâng.”
Ca noul Consiliu Director al asociaţiei să intre pe o zonă „curată”, restanţa de 67 lei a fost achitată, sub formă de donaţie, de preşedintele asociaţiei.
Pentru perioada următoare au fost creionate o serie de obiective, care însă vor putea fi atinse în condiţiile în care vor exista nu numai oameni inimoşi, ci şi fonduri care să susţină iniţiativele. Astfel, se doreşte identificarea monumentelor eroilor din cadrul cimitirului tecucean şi luarea acestora în evidenţă pentru a fi protejate, atragerea de noi membri în asociaţie, organizarea de concursuri tematice cu elevii din unităţile de învăţământ din municipiu, precum şi intensificarea eforturilor privind realizarea „Cărţii de aur”, în care se regăsesc eroii tecuceni.
La final, între organizatori şi sală s-a creat un dialog deosebit de animat, una dintre cele mai aprige probleme puse în discuţie fiind aceea privind statuia lui Ştefan cel Mare, un monument ce zace într-o magazie.
Unul dintre veteranii de război, Petre Brahnea, a venit cu unele soluţii privind realizarea de venituri, dar şi cu o serie de sfaturi.


Articole înrudite