Activitatea administraţiei publice locale tecucene, precum şi informaţiile de interes public trebuie făcute cunoscute populaţiei prin afişaj la sediul primăriei Tecuci, cu ajutorul publicaţiilor locale sau, cel mai practic, pe site-ul Primăriei.
Site-ul primăriri Tecuci pare a fi varinata „agreată” de către primarul municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Þuchel, care a precizat: „Îmi doresc o transparenţă totală în relaţia cu tecucenii, motiv pentru care toate deciziile vor fi afişate pe site-ul Primăriei, astfel încât să ajungă în cel mai scurt timp la populaţie. Nu toţi tecucenii au posibilitatea şi timpul necesar pentru a ajunge la avizier, unde să poată citi informaţii publice, şi ca atare acestea se vor regăsi şi în varianta on-line. Primele documente au fost afişate, sper ca acestea să fie citite de către tecuceni”.
Legislaţia în vigoare care asigură liberal acces la informaţie a cetăţenilor este Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, care prevede la art.5: „(1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu urmatoarele informaţii de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei;
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţilor sau unstituţiilor publice;
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul şi bilantul contabil;
f) programele şi strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a.
(4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:
a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie;
b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop.