15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Săptămâna trecută a avut loc recepţia finală a lucrărilor de consolidare şi reabilitare la Centrul de Plasament nr. 5 „Simion Mehedinţi”, obiectiv cuprins în cadrul „Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţiilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă – Componenta B: Reducerea riscului seismic”.
Centrul de Plasament nr. 5 „Simion Mehedinţi” face parte din categoria construcţiilor publice de importanţă vitală din domeniul educaţiei, cu o pondere de 19% din totalul obiectivelor cuprinse în cadrul Proiectului şi a fost cel de-al zecelea obiectiv finalizat în cadrul Proiectului.
Clădirea Centrului de Plasament este monument istoric şi de arhitectură, construcţia fiind executată la începutul secolului al XX-lea, în deceniul 2. Se desfăşoară pe 3 nivele, suprafaţa construită fiind de 457 mp şi cea desfăşurată de 1.370 mp.
Centrul de Plasament nr. 5 „Simion Mehedinţi” a fost înfiinţat în 1948-1949 ca Centru Şcolar Profesional pentru pregătirea elevilor cu deficienţe motorii şi handicap neuropsihic. Din 2000-2001 adăposteşte învăţământ profesional de masă – clase integrate, iar din 2003-2004 devine Şcoală de Arte şi Meserii „Simion Mehedinţi”, unde se şcolarizează 371 de elevi, în învăţământ special, învăţământ integrat de zi şi seral, în domenii precum: mecanică; construcţii, instalaţii şi lucrări publice; fabricarea produselor din lemn; industria textilă şi pielărie; turism şi alimentaţie; estetică şi igiena corpului omenesc.
Lucrările efectuate în cadrul Proiectului au avut ca obiectiv principal îmbunătăţirea comportării structurii în ansamblul ei, scopul prioritar fiind punerea în siguranţă a clădirii prin consolidarea structurii de rezistenţă şi limitarea avariilor la acţiunea cutremurelor. Cu această ocazie, s-au executat şi lucrări importante de reabilitare.
Pe parcursul timpului, la Corpul B au fost făcute diverse modificări, transformări şi adăugiri, unele dintre acestea afectând grav aspectul faţadelor originale ale monumentului. Cu prilejul lucrărilor de consolidare şi refuncţionalizare, faţadele au fost restaurate, iar decoraţiunile, ancadramentele şi stâlpii de lemn sculptaţi au fost aduse la formele iniţiale.
Elaborarea documentaţiei tehnico-economice şi execuţia lucrărilor au fost realizate de firme atestate de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Valoarea finală a investiţiei este de 2.713.131,13 lei, din care: din Proiect (împrumut şi confinanţare Guvernul României) 1.278.650,24 lei, iar din sursele beneficiarului 1.434.480,89 lei.
Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Administrator de Proiect şi coordonator al lucrărilor de consolidare şi reabilitare, şi Consiliul Judeţean Galaţi, beneficiarul acestui obiectiv de investiţie, au conlucrat pentru a realiza o lucrare de foarte bună calitate, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă a obiectivului în cazul producerii unor seisme majore.


Articole înrudite