Comisia stabilită la ordinului Prefectului a făcut o verificare în toate cele 65 de localităţi ale judeţului, din care doar 44 au sisteme centralizate de alimentare cu apă. Potrivit informaţiilor făcute publice de Prefectura Galaţi în urma finalizării controlului la nivelul judeţului, sunt 64 de staţii tratare a apei brute în vederea alimentarii cu apă a localităţilor, din care şapte în mediul urban şi 57 în mediul rural. Din cele 64 staţiii de apă, 35 sunt corespunzătoare din punct de vedere al construcţiei, dotării şi al calităţii apei brute, în timp ce alte 10 nu au sisteme automate de clorinare, dezinfecţia apei executându-se manual cu clorură de var. Alte 22 de staţii au depăşiri la unii indicatori chimici, cum ar fi fier, amoniac, turbiditate - staţii de apă din localităţile Tuluceşti, Frumuşiţa, Rediu, Fârţăneşti, Lieşti, Iveşti, Smârdan, Griviţa, Costache Negri ori Piscu. „Este vorba de staţii de apă unde concentraţia unor elemente cum ar fi fierul sau substanţe ca amoniacul e un pic mai mare ca limita admisă, apa e mai tulbure, dar nu prezintă risc pentru sănătate”, a precizat dr. Elena Vrabie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. La nivelul judeţului Galaţi există un număr de 14.177 fântâni cu apa potabilă în spaţiul privat şi 3.733 în spaţiul public. „O altă problemă constatată a fost că, deocamdată, în timpul verii, în toate localităţile judeţului, cu excepţia Galaţiului şi Tecuciului, apa potabilă se distribuie cu program”, a mai precizat dr. Vrabie. Se întămplă asta deoarece cele unul-două foraje nu reuşesc să ofere suficientă apă şi pentru consum şi pentru udatul grădinilor.