16 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Consiliul Judeţean construieşte, la Galaţi, un Centru Integrat de Îngrijiri Paleative
Consiliul Judeţean construieşte, la Galaţi, un Centru Integrat de Îngrijiri Paleative

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a aprobat vineri, 11 aprilie 2025, într-o şedinţă extraordinară, indicatorii pentru construirea unui Centru Integrat de Îngrijiri Paleative, prin intermediul căruia pacienţii grav bolnavi să beneficieze de suport medical pentru ameliorarea simptomelor afecţiunilor de care suferă, dar şi de suport fizic şi emoţional.
„Astăzi am făcut un pas extrem de important pentru a avea, la Galaţi, servicii medicale de paleaţie, menite să uşureze suferinţa pacienţilor afectaţi de boli grave, unele incurabile, precum cancerul în forme foarte avansate. Este un proiect de suflet în primul rând, pentru că sunt tot mai mulţi oameni care suferă de cancer în forme tot mai grave. Acest centru vine să completeze serviciile medicale oferite de Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă ”Sf.Ap.Andrei” din Galaţi. În prezent, secţia de Oncologie dispune doar de 10 paturi pe partea de paleaţie, iar cererea pentru astfel de servicii medicale este foarte mare. Această nou unitate medicală vine să răspundă acestor necesităţi”, a declarat, vineri, Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
Potrivit instituţiei, noul centru va funcţiona într-o clădire cu patru etaje, dotată cu cele mai moderne echipamente şi circuite medicale disponibile în prezent în domeniul paleaţiei. Vor fi saloane pentru două sau trei persoane (în total va fi o unitate cu 50 de paturi), dar şi cabinete medicale, saloane pentru kinetoterapie, consiliere psihologică, săli de tratament, sală de socializare, săli de aşteptare etc. De asemenea, în total, vor fi peste 1.000 de echipamente medicale, specifice serviciilor de paleaţie, cu care CJ Galaţi va dota acest centru.
„Această investiţie va avea o valoare totală de aproape 28 milioane de lei. Am reuşit să găsim o sursă de finanţare din fonduri europene, dar nu suficientă pentru un astfel de centru. Totuşi, pentru că ţinem foarte mult la acest proiect, vom atrage 12,5 milioane de lei prin Programul Sănătate, iar diferenţa de aproximativ 15,5 milioane de lei o vom completa din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. De asemenea, pentru a accelera lucrurile, încă de săptămâna viitoare vom lansa cu clauză suspensivă licitaţia publică pentru construirea noii unităţi medicale, astfel încât, până la sfârşitul acestui an, să reuşim demararea efectivă a lucrărilor”, a mai precizat Costel Fotea.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite