Liviu Vlad şi Marian Vlad, judecaţi pentru tentativă la omor calificat, încăierare, deţinere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi deţinerea de materii explozive, fără drept, rămân în continuare în arest preventiv, dar li s-au redus pedepsele în urma unei decizii pronunţate ieri, 4 martie, de Curtea de Apel Galaţi. Cei doi se află după gratii de un an şi şapte luni, Liviu Vlad şi Marian Vlad fiind condamnaţi iniţial de Tribunalul Galaţi la câte şapte ani de închisoare, pentru ca acum să primească câte cinci ani şi trei luni de închisoare. La domiciliul acestora a fost descoperită o puşcă cu aer comprimat calibru 4,5 mm, dar şi un adevărat arsenal pirotehnic, format din 24 rachete, 23 petarde şi 39 de pocnitori, materiale interzise la deţinere. Alte şapte persoane au primit între două luni şi un an şi două luni de închisoare pentru că s-au încăierat, fiind vorba de Doru Pătruţ, care va executa efectiv pedeapsa, Lucian Pătruţ, Cristinel Pătruţ, Gheorghe Brişcaru, Mihai Sandu Brişcaru, Marcel Gabriel Ungureanu şi Iulian Adrian Tudor. În urma anchetei efectuate de procurori, s-a descoperit că bătaia generalizată produsă într-un bar din Galaţi pe 20.05.2012 a avut loc pe pe fondul unei stări conflictuale mai vechi între Liviu Vlad, Marian Vlad, Claudiu Avram şi Doru Pătruţ.
Nu mai sunt obligaţi la despăgubiri civile
Doru Pătruţ a ieşit destul de „şifonat” din conflict, după ce a fost lovit în repetate rânduri, inclusiv în zone vitale, suferind plăgi înţepat-tăiate cu secţionare de arteră intercostală, arteră şi venă radială antebraţ. În aceleaşi împrejurări, grupul format din Liviu Vlad, Marian Vlad şi Claudiu Avram şi cel din care făceau parte Doru Pătruţ, Lucian Pătruţ, Cristinel Pătruţ, Gheorghe Brişcaru, Mihai Sandu Brişcaru, Gabriel Marcel Ungureanu şi Iulian Adrian Tudor au fost implicate într-o încăierare, ce a culminat cu lovituri de bâtă şi sabie, iar rezultatele vorbesc de la sine. Liviu Vlad Liviu şi Iulian-Adrian Tudor au avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale, Claudiu Avram a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, Gheorghe Brişcaru a suferit leziuni, pentru care a fost nevoie de 7-12 zile de îngrijiri medicale, Mihai-Sandu Brişcaru- între 7şi 10 zile de îngrijiri medicale, iar Marcel-Gabriel Ungureanu a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Liviu Vlad , Marian Vlad şi Claudiu Avram au fost obligaţi în solidar să-i plătească lui Doru Pătruţ despăgubiri civile în cuantum de 3.000 de lei, dar Curtea de Apel Galaţi a decis că acestea nu se mai justifică şi a decis înlăturarea lor. Puşca cu aer comprimat şi întregul arsenal pirotehnic descoperit au fost confiscate.