În această perioadă, „la putere” sunt răsadurile de tot felul - de legume, de plante aromatice, dar şi cele de flori.Comercianţii, arşi de soare şi „înarmaţi” cu sticle de apă, cu care încearcă să dea o notă de vigoare şi prospeţime răsadurilor, îndeamnă fiecare trecător să achiziţioneze marfa proaspătă. De pe trotuarele împovărate cu lădiţe cu răsaduri, vânzătorii strigă cât îi ţin plămânii, lăudându-şi care mai de care marfa. De fiecare dată însă sunt prezentate speciile de răsaduri, nu şi preţurile acestora. Lădiţele cu răsaduri sunt etichetate „rustic”, cu cartoane pe care sunt specificate denumirile - „Gras”, „Iute”, „Marisa”, „Vinete”, „Busuioc”, „Cimbru”, nu şi preţul firului de răsad. Acesta din urmă, ca „amănunt” este negociat, mai mult sau mai puţin, în funcţie de cantitatea achiziţionată. Cum preţul nu este la vedere, ca la orice produs scos pe piaţă, acesta se aplică în funcţie de cum este îmbrăcat cumpărătorul, sau după criterii doar de comercianţi ştiute. Acelaşi fir de gogoşar poate avea preţ diferit, în funcţie de cine întreabă, la prima „strigare” este 60 de bani, pentru ca o altă persoană să îl poată achiziţiona cu 50 de bani. Şi toate acestea deoarece nimeni nu verifică modul de comercializare a răsadurilor. Situaţia este uşor diferită în zona răsadurilor de flori, unde o parte dintre comercianţi au preţuri, iar alţii au inscripţionat doar specia din care face parte răsadul de floare. Cum regula nu este general valabilă, ghivecele cu flori sunt vândute de multe ori tot la „mica înţelegere”. Este posibil ca acest fenomen, al „preţului secretizat”, să se fi „născut” odată cu apariţia răsadurilor, în afara pieţei, având în vedere faptul că pe tarabe mărfurile sunt etichetate.
