15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Municipalitatea vrea să facă ordine în rândul spaţiilor comerciale construite pe domeniul public în oraş fără respectarea legii. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile viceprimarului Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco. De anul trecut şi până în prezent 48 de spaţii comerciale amplasate pe domeniul public au fost dărâmate sau urmează să fie culcate la pământ, a declarat viceprimarul social-democrat Nicuşor Ciumacenco în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri. ”Astfel, un număr de 28 de chioşcuri au fost desfiinţate în 2009 şi prima jumătate a anului 2010. În prezent sunt transmise alte 20 de notificări din partea Primăriei Galaţi. Cele mai multe, şi anume 12 din ele, vizează spaţii comerciale din Piaţa Energiei, iar alte cinci sunt destinate unor chioşcuri de pe strada Brăilei, în zona parcului din Þiglina 1, în faţa Complexului Comercial”, a mai precizat viceprimarul.


Articole înrudite