Cerşetoria este o activitate tot mai des practicată de către minori, aceştia făcându-şi veacul la intrarea în supermarket-uri, în zonele aglomerate sau în faţa lăcaşelor de cult. Deşi la prima vedere par a fi nişte copii necăjiţi şi nevinovaţi, contactul cu micii cerşetori, de multe ori chiar violent, prin insistenţa cu care îşi urmăresc „prada”, dă o senzaţie de teamă, care înlocuieşte mila simţită iniţial. Micii cerşetori, deosebit de murdari şi zdrenţăroşi, se oferă să efectueze o serie de servicii, la centrul comercial, cu precădere: de la a prelua un cărucior în schimbul monedei „magice” şi până la a căra marfa la autoturism. Toate „intervenţiile” sunt pigmentate cu rugăminţi insistente, care se transformă în revoltă... „Da' de ce nu ne dai un ban, tanti, că doar ai?!”, „Dă măcar o banană, dacă nu vrei să îmi dai un ban”... Cumpărătorul este nevoit de multe ori să se strecoare prin grupul de cerşetori pentru a ajunge la autoturism. Situaţii similare pot fi întâlnite şi în Parcul Central, unde micuţii îşi fac un plan de atac şi într-o anumită zonă cerşesc la fiecare trecător, petrecându-l cu scâncete şi rugăminţi. Pe de altă parte, există şi foarte multe persoane ce au suferit amputarea unor membre, care îşi expun public afecţiunile, solicitând „un leu pentru spital”. Întâlnirea cu aceste din urmă persoane provoacă nu numai milă ci şi repulsie, trecătorii fiind izbiţi de imaginea dură. Şi pe lângă toţi aceşti cerşetori neautorizaţi există şi varianta „legală”: tineri înarmaţi cu mape care conţin o fotografie, de cele mai multe ori a unui copil bolnav de o boală incurabilă, dar şi un document rufos cu diagnosticul şi spitalul unde este internat pacientul aflat în suferinţă.
În aceste condiţii, cerşetoria pare o nouă meserie, care, deşi pare neatractivă în primă fază, este practicată de tot mai mulţi tecuceni, în detrimentul celor mulţi care muncesc, uneori chiar pentru câştiguri lunare inferioare celor ale cerşetorilor de care ne este milă.
