15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În timp ce privatizarea Oltchim s-a transformat într-un circ mediatic şi într-o încercare, deocamdată, a actualilor guvernanţi de a vinde pachetul majoritar de acţiuni deţinut la combinat, o altă privatizare, şi anume a CFR Marfă, ar putea face valuri. Sindicaliştii din domeniul feroviar susţin că în cazul în care actualii guvernanţi nu vor ţine cont de doleanţele lor, atunci când vor întocmi caietul de sarcini pentru organizarea licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă vor recurge la proteste şi reamintesc actualilor guvernanţi că efectele asupra economiei a unor asemenea acţiuni nu sunt de neglijat. „Săptămâna trecută a fost organizată o dezbatere publică pe tema privatizării, dar care nu a avut loc aşa cum ar fi trebuit şi din păcate actualul ministru al Transporturilor nu este o persoană pregătită în acest domeniu. Miercuri, în cadrul şedinţei de guvern, ar fi urmat să se aprobe strategia de privatizare a CFR Marfă, care în opinia noastră nu a fost una elaborată aşa cum trebuie. Federaţiile au transmis o scrisoare guvernului Ponta în care au cerut ca în caietul de sarcini pe baza căruia se va organiza licitaţia să fie trecute în mod obligatoriu o serie de clauze, cum ar fi menţinerea obiectului principal de activitate al CFR Marfă, menţinerea numărului actual de angajaţi care este de 8.000, precum şi alte condiţii. În opinia mea nu ar trebui vândute toate acţiunile deţinute de stat la CFR Marfă, ci doar un pachet de 25% din acţiuni, deoarece în Europa doar Ungaria şi-a privatizat integral domeniul feroviar. Domeniul feroviar este unul strategic şi nu trebuie privatizat oricum, ca să ajungă pe mâna unor investitori care să vândă totul la fier vechi, pentru că asta o poate face şi statul român”, ne-a declarat liderului sindicatului Mişcare Comercial, Viorel Istrate. Rămâne de văzut dacă privatizarea CFR va porni cu stângul ca în cazul Oltchim şi dacă va avea loc până la sfârşitul acestui an, aşa cum a solicitat FMI.

Articole înrudite