Primăria Galaţi a început demersurile pentru obţinerea de finanţări europene, anul acesta, pentru o serie de proiecte importante pentru oraş, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu. Potrivit informaţiilor furnizate de aceasta, pe lista obiectivelor pentru care municipalitatea doreşte să obţină finanţare europeană figurează modernizarea liniilor de tramvai pe străzile Siderurgiştilor, 1 Decembrie 1918, Henri Coandă, Traian Vuia şi Bulevardul George Coşbuc (zona cu linii), reabilitarea infrastructurii de transport din Galaţi pe axa N-S, inclusiv viaduct şi Calea Prutului, amenajarea urbanistică şi reabilitarea infrastructurii de pe strada Brăilei (respectiv tronsonul Palatul de Justiţie – ieşirea din oraş), reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional „Costache Negri”, precum şi extinderea şi modernizarea Drumului de Centură al Galaţiului. Rămâne de văzut dacă intenţiile Primăriei vor deveni şi realitate şi mai ales când vor fi depuse proiectele şi dacă ele vor primi undă verde la finanţare din partea Uniunii Europene. Reamintim că deocamdată vor primi finanţare europeană proiectele municipalităţii legate de organizarea Festivalului Scrumbiei şi a festivalului „Fir Întins”, la care consilierii locali au aprobat în cadrul unei şedinţe de CL care a avut loc anul trecut asigurarea cofinanţării necesare pentru organizarea acestor evenimente cu ajutorul fondurilor europene.