Dacă Primăria va ajunge la un acord cu BERD pentru contractarea unui împrumut de 100 de milioane de lei, discuţiile urmând să fie purtate de primarul Marius Stan, iar banii vor ajunge efectiv în puşculiţa municipalităţii, în afară de cumpărarea a 14 troleibuze noi, o parte din fonduri se vor folosi şi pentru efectuarea în perioada 2014-2015 a unor lucrări de infrastructură pe câteva străzi importante ale oraşului. Necesitatea contractării împrumutului a fost motivată de faptul că atragerea de fonduri europene înregistrează întârzieri la acest moment, deoarece nu au fost încă elaborate ghidurile de finanţare. Astfel, pe lista obiectivelor de investiţii aprobate de aleşii locali figurează modernizarea străzilor Mihai Bravu, pentru care se vor aloca 7,1 milioane de lei, Tecuci, pentru care se vor cheltui 33,1 milioane de lei, a unor străzi din Valea Oraşului, care va costa 7,6 milioane de lei. Şi pentru modernizara reţelelor de apă se vor cheltui 4,2 milioane de lei. Rămâne de văzut cât vor dura discuţiile pentru contractarea noului împrumut, care ar urma să fie rambursat în 7 ani şi care va fi garantat cu veniturile Consiliului Local.