Mihaela Mihalache, de la Fundaţia „Inimă de Copil”, a primit zilele trecute premiul „Până în pânzele albe” în cadrul Galei Premiilor Participării Publice pentru iniţiativa înfiinţării Centrului de Zi pentru copii cu dizabilităţi din Comuna Lieşti. Organizată de Centrul de Resurse pentru participare publică - CeRe, în parteneriat cu Ambasada Regală a Norvegiei şi Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) prin programul Tineret în Acţiune, Gala s-a aflat la a doua ediţie şi s-a desfăşurat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Acţiunea are ca scop să identifice „bunele practici, exemplele de succes şi modelele care să fie promovate în domeniul participării publice” şi să arate că „şi în România «se poate»”.
Cei peste 100 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară, cetăţeni sau reprezentanţi ai organizaţiilor sau ai primăriilor, au aflat despre poveştile de succes ale celor care nu doar s-au lamentat ori revoltat când au văzut că lucrurile trebuie schimbate, ci au decis să facă ceva în acest sens. Iar protagoniştii celor mai frumoase poveşti au fost premiaţi.
Pentru Mihaela Mihalache emoţiile au fost extrem de puternice. „Nu credeam că se va ajunge până aici”, spunea ea. Însoţită la Gală de primarul Comunei Lieşti, Iulian Boţ, şi de o altă reprezentantă a fundaţiei „Inimă de Copil”, Cristiana Toma, coordonator servicii pentru tineri în dificultate, Mihaela Mihalache s-a bucurat că înfiinţarea Centrului nu doar îi ajută pe copiii cu dizabilităţi din Lieşti, dar este de acum un model şi pentru alţi oameni, organizaţii sau primării, un model care arată că lucrurile pot fi schimbate când crezi cu tărie şi când te implici.
Mihaela Mihalache este mamă a doi copii cu dizabilităţi şi şi-a dorit să le poată oferi o viaţă mai bună atât lor cât şi celorlalţi copii cu handicap din sat, prin înfiinţarea unui serviciu social care să îi ajute. Astfel, oamenii din Primăria Liesti i-au susţinut iniţiativa şi au pus la dispoziţie spaţiul, asigurând şi plata utilităţilor, iar Fundaţia „Inimă de Copil” asigură personalul şi funcţionarea efectivă a Centrului. Centrul este, astfel, al doilea de acest tip din mediul rural dezvoltat de fundaţie în parteneriat cu o primărie locală, după Grădiniţa cu Centru de Zi pentru copii şi tineri cu dizabilităţi din Cudalbi. Sprijinul oferit copiilor în Centru este de tip educaţional, de recuperare şi socializare. Cei 14 copii participă la activităţi specifice, în funcţie de deficienţele pe care le au, primesc asistenţă şi sprijin din partea personalului: recuperare prin kinetoterapie şi masaj, activităţi de dezvoltare a abilitaţilor de autocontrol, de abilitare manuală, organizarea şi formarea autonomiei personale.