Demersul făcut de viceprimarul Ciumacenco, la care au achiesat atât primarul Nicolae cât şi consilierii locali, are acum, în anul de graţie 2011, cei mai mulţi sorţi de izbândă. După cum se ştie, presa - în marea ei majoritate - a semnalat ani de zile neregulile de la Teatrul Muzical. Au fost, de-a lungul timpului, nenumărate situaţii care ar fi trebuit să ducă la schimbarea directorului. Din păcate, ca în multe alte cazuri, nu a fost un cumul de voinţe şi nici măcar o consecvenţă a ideilor şi o convergenţă a demersurilor celor în drept să facă lumină în ceea ce se întâmpla acolo. Artiştii şi personalul teatrului s-au împărţit în tabere. Sindicaliştii s-au împărţit în tabere. Consilierii s-au împărţit în tabere. Chiar şi presa a fost adesea şovăelnică, poate mai mult pentru a nu leza imaginea instituţiei decât pentru a-i ţine partea lui Melinte. Primarul, la rândul său, a fost mereu între ciocan şi nicovală, dar se pare că acum s-a umplut paharul. Viceprimarul Ciumacenco a dat un semnal care se pare că a fost mai puternic decât tot ceea ce s-a petrecut până acum şi l-a convins pe edilul şef că nu se mai poate continua aşa.
Desigur, Melinte va fi greu de dat jos. Din câte am auzit, deja a recurs la vechiul truc: şi-a băgat concediu de odihnă şi chiar dă semnale că... se va îmbolnăvi. Cu un concediu de odihnă de câteva luni (pe ultimii ani, înţeleg) şi câteva concedii medicale, Melinte poate fenta autorităţile mult şi bine. Asta dacă nu cumva va da dovadă, în al 13-lea ceas, de un dram de bun simţ, demisionând. Ceea ce, la drept vorbind, e greu de crezut...
În ultimele luni de zile, răsfoind mii de file de arhivă de ziar pentru analiza pe care o public în fiecare zi de luni, am revăzut zeci de articole scrise de colegi cu referire la „cazul Melinte”. Mi-am reamintit, totodată, câteva întâmplări la care chiar eu am fost martoră, cu ani în urmă. Acesta este motivul pentru care salut, personal, iniţiativa viceprimarului şi faptul că primarul i s-a alăturat. Şi, pentru a nu le oferi posibilitatea să se lase înduplecaţi şi să abandoneze ceea ce au început, le voi reaminti periodic, poate chiar zilnic, alături de colegii mei, de ce trebuie să continue. Teatrul Muzical şi artiştii săi trebuie să-şi recapete demnitatea şi spectatorii pierduţi, printre care, recunosc, mă număr şi eu.
Desigur, Melinte va fi greu de dat jos. Din câte am auzit, deja a recurs la vechiul truc: şi-a băgat concediu de odihnă şi chiar dă semnale că... se va îmbolnăvi. Cu un concediu de odihnă de câteva luni (pe ultimii ani, înţeleg) şi câteva concedii medicale, Melinte poate fenta autorităţile mult şi bine. Asta dacă nu cumva va da dovadă, în al 13-lea ceas, de un dram de bun simţ, demisionând. Ceea ce, la drept vorbind, e greu de crezut...
În ultimele luni de zile, răsfoind mii de file de arhivă de ziar pentru analiza pe care o public în fiecare zi de luni, am revăzut zeci de articole scrise de colegi cu referire la „cazul Melinte”. Mi-am reamintit, totodată, câteva întâmplări la care chiar eu am fost martoră, cu ani în urmă. Acesta este motivul pentru care salut, personal, iniţiativa viceprimarului şi faptul că primarul i s-a alăturat. Şi, pentru a nu le oferi posibilitatea să se lase înduplecaţi şi să abandoneze ceea ce au început, le voi reaminti periodic, poate chiar zilnic, alături de colegii mei, de ce trebuie să continue. Teatrul Muzical şi artiştii săi trebuie să-şi recapete demnitatea şi spectatorii pierduţi, printre care, recunosc, mă număr şi eu.
