„Monitorul de Galaţi” vă prezintă azi veniturile obţinute de angajaţii de la două instituţii ale statului, şi anume Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor, respectiv Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Galaţi, care au fost făcute publice pe site-urile instituţiilor, după ce în ediţiile precedente au fost prezentate veniturile angajaţilor de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, Garda Financiară şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.
2.562 de lei pentru director
Acesta a fost venitul net al directorului coordonator al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Galaţi, potrivit datelor afişate pe site-ul instituţiei. Pe statele de plată ale inspectoratului sunt 11 angajaţi, dintre care un şofer care a avut un venit net de 967 de lei şi un referent de specialitate superior care lucrează la compartimentul financiar-contabil şi care a avut un câştig net de 1.253 de lei. Schema de personal a instituţiei cuprinde un sector de control certificare, înregistrare, supraveghere, monitorizare, acreditare şi informatizare la care îşi desfăşoară activitatea 4 consilieri principali, trei dintre ei având un venit net de 1.893 de lei, iar al patrulea având un venit net de 1.175 de lei. În cadrul laboratorului de analize şi primire probe lucrează 2 consilieri principali care au avut un venit net de 1.260 de lei, respectiv 1.175 de lei, un referent superior care a câştigat 1.035 de lei, precum şi un muncitor care a avut un venit net de 914 lei.
4.494 de lei pentru directorul adjunct
Acesta a fost câştigul net al directorului adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Galaţi, instituţie la care lucrează 21 de persoane. Şeful serviciului de verificare a cererilor de finanţare a avut un venit net de 4.280 de lei, acesta având în subordine 8 consilieri grad 1 care au avut un venit net de 3.171 de lei sau 3.294 de lei, precum şi un referent care a avut un câştig net de 1.696 de lei. În cadrul instituţiei mai funcţionează un serviciu de verificare a cererilor de plată, unde îşi desfăşoară activitatatea 8 consilieri care au avut un câştig net cuprins între 2.927 de lei şi 3.294 de lei. Şeful serviciului de verificare a cererilor de plată a avut un venit net de 4.280 de lei.