Propunerea consilierului local PNL Dima Cristian vizând iniþierea unui proiect de hotãrâre de Consiliu Local prin care sã se ridice cãruþele care circulã ilegal în oraº nu este bãgatã în seamã de mai bine de un an în Consiliul Local. „Acum un an am înaintat o iniþiativã la Comisia 3 de servicii ºi comerþ, care nu a fost discutatã nici mãcar de comisie, în care propuneam ca atelajele adicã cãruþele a cãror circulaþie este interzisã pe strãzile oraºului sã fie ridicate de cei de la Gospodãrie Urbanã ºi transportate într-o locaþie care ar fi urmat sã fie aleasã de Ecosal. Cãruþele rãmâneau în custodie pânã când cei care mergeau pe strãzi ilegal cu aceste cãruþe veneau la Ecosal, plãteau amenda pe care au primit-o deoarece au circulat cu cãruþa pe stradã ºi îºi reprimeau atelajul. Iniþiativa mea nu a trecut nici de comisie ºi proiectul de hotãrâre nu a fost pus nici pe ordinea de zi a ºedinþei de Consiliu Local”, ne-a declarat Cristian Dima. Acesta a exemplificat ºi cum decurg lucrurile într-un oraº ca Viena, unde a fost amendat de cãtre reprezentanþii Primãriei deoarece a parcat într-un loc nepermis, mai exact în faþa unui hotel. „Am parcat maºina timp de 20 de minute în faþa hotelului, au venit reprezentanþii Primãriei ºi au aºteptat zece minute sã vinã cineva sã se urce la volan, iar când am coborât din hotel dupã 20 de minute am fost amendat cu 250 de euro”, a spus consilierul local. Este greu însã de crezut cã lecþia primitã de consilierul liberal ar putea fi aplicatã în România, unde legile nu sunt respectate în multe cazuri, nemaivorbind de faptul cã parcatul în locuri ilegale a maºinii a devenit un lucru obiºnuit, astfel de exemple fiind în faþa Palatului de Justiþie sau în zona bãncilor de pe strada Brãilei, unde are sediul ºi Direcþia de Finanþe Galaþi.