24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În urmă cu două săptămâni ploile abundente creau mari probleme comercianţilor tecuceni, care nu puteau oferi cumpărătorilor produse de calitate, aceste fiind afectate de temperaturile extrem de scăzute, fluctuante şi de ploi abundente. În această perioadă, însă, situaţia s-a schimbat radical, temperaturile extrem de crescute, toropitoare chiar, pălesc marfa de pe tarabe, transformând-o în doar câteva ore în „snacks-uri”.
Atât zarzavaturile, cât şi legumele şi fructele sunt afectate major de temperaturile caniculare care persistă, mai ales în incinta Pieţei Centrale, unde aparatele de aer condiţionat nu mai reuşesc să facă faţă căldurii. În aceste condiţii, marfa comercianţilor se strică văzând cu ochii, fructele şi legumele se pătează, zarzavaturile se pălesc, iar apa pulverizată peste produse sistematic nu mai are nici-un efect. Mai grav este faptul că, pe lângă marfa de pe tarabe, şi comercianţii sunt  toropiţi de căldură. Aceştia recurg la diverse trucuri pentru a se răcori. Ultima „fiţă” în materie de pălării în această perioadă caniculară pare a fi... frunza de varză, purtată cu mândrie de mai toţi comercianţii tecuceni. Acest accesoriu pare a fi singurul care reuşeşte să protejeze capetele comercianţilor toropiţi de căldură şi de soare. Cumpărătorii aleargă printre tarabe pentru a achiziţiona în timp optim tot ce le este necesar în bucătărie, astfel încât perioada în care stau în „cuptorul” din Piaţa Centrală” să fie cât mai scurtă. Cum pierderile la marfă sunt mari, comercianţii nu reduc sub nicio formă preţurile la produse, acestea având o „cotă” destul de ridicată, mult prea ridicată în comparaţie cu puterea de cumpărare a tecucenilor. În noile condiţii, concluzia e simplă: când e frig preţurile sunt mari pentru că nu este marfă destulă, când e foarte cald pierderile sunt mari şi ca atare comercianţii fac tot posibilul să îşi micşoreze pierderile, iar în toate variantele, de pierdut are cumpărătorul tecucean, care de multe ori renunţă la marfa „proaspătă” şi românească din piată pentru a alege produse din import dar ţinute în condiţii optime.


Articole înrudite