29 de angajatori, majoritatea din domeniul construcţiilor, s-au aflat în perioada 12-16 august în atenţia specială a inspectorilor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, catre au verificat dacă au fost luate măsurile prevăzute de lege pentru protejarea salariaţilor faţă de temperaturile extreme.
Potrivit declaraţiei directorului coordonator adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă ( ITM) Galaţi, Viorel Dumitru, în perioada 12-16 august în vizorul inspectorilor din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă s-au aflat 29 de angajatori, cei mai mulţi desfăşurându-şi activitatea în domeniul construcţiilor şi la care lucrau 1.021 de persoane.
”Scopul verificărilor a fost acela de a se constata dacă angajatorii au respectat prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 99 din 2000, care stipulează măsurile care trebuie luate pentru protecţia angajaţilor în situaţiile în care se înregistrează temperaturi extreme. În urma controalelor au fost constatate 8 deficienţe, fiind aplicate 3 avertismente şi 3 amenzi”, ne-a declarat directorul coordonator adjunct al ITM Galaţi, Viorel Dumitru.
Potrivit aceleiaşi surse, avertismentele au fost date angajatorilor care nu asigurau apa minerală angajaţilor în timp ce cele 3 sancţiuni au fost aplicate pentru neefectuarea examenului medical periodic al angajaţilor. ”Cele 3 amenzi au fost aplicate firmelor Edil Villa Construct SRL, şi anume 35 de milioane de lei vechi, precum şi societăţilor Mab Construct SRL şi Print Gal, care au fost sancţionate cu câte 15 milioane de lei vechi”, ne-a precizat Viorel Dumitru.
În focul controalelor inspectorilor ITM s-au aflat nu numai firmele de construcţii, ci şi alte societăţi ai căror angajaţi lucrează la temperaturi ridicate, cum ar fi cele de salubrizare, de căi ferate, Combinatul sau Şantierul Naval Damen.