Reprezentanţii operatorilor privaţi de persoane, reprezentantul Transurb şi reprezentanţii asociaţiilor de pensionari s-au aflat ieri faţă în faţă în cadrul unei şedinţe desfăşurate la Prectura Galaţi, unde subiectul principal de discuţii a fost cel legat de calitatea serviciilor asigurate de societatea locală de transport public. Discuţiile au fost în anumite momente animate, şi asta datorită unor probleme ridicate de reprezentanţii asociaţiilor de pensionari. După o scurtă prezentare a serviciilor oferite de Transurb, făcută de către reprezentantul societăţii, a venit rândul reprezentanţilor transportatorilor privaţi să ia cuvântul şi să spună că achită sume importante la bugeul local şi că ar fi dispuşi să aplice şi ei anumite facilităţi în ceea ce priveşte transportul pensionarilor, elevilor sau al altor categorii de persoane dacă ar primi sprijin financiar din partea Consiliului Local.
După ce prefectul Paul Florea a ţinut să spună că atât transportul public de persoane cât şi cel privat ar trebui să facă casă bună, subliniind că valoarea subvenţiei primite de Transurb ar trebui să fie corelată cu numărul persoanelor care circulă pe bază de facilităţi raportat la numărul total de călători, a venit rândul reprezentanţilor organizaţiilor de pensionari să îşi spună ofurile legate de serviciile oferite de Transurb. Nu au lipsit plângeri legate de faptul că biletul costă mai mult dacă îl iei de la şoferul de autobuz sau de la vatmanul de tramvai, şi anume 2 lei, că sunt zone unde nu se găsesc de cumărat bilete, că staţiile Transurb se intersectează cu staţiile unde opresc maxi-taxiurile, cu mici excepţii. „De exemplu, la complex Flora nu ai de unde să mai cumperi un bilet de autobuz. Şi atunci cum să nu fii nevoit să cumperi de la şofer mai scump?”, a ridicat problema Costică Chihaia. Reprezentantul Transurb a spus că preţul diferenţiat al biletelor a fost stabilit de Consiliul Local, societatea cerând uniformizarea preţului la 1,5 lei. Precizarea a primit o replică din partea reprezentantului Prefecturii, Vasile Pârlog, care a spus că, în opinia sa, hotărârea de Consiliu Local care a prevăzut diferenţierea preţului biletului nu ar fi legală.
Pensionarii s-au plâns şi de faptul că pe anumite trasee circulă prea puţine mijloace de transport public - şi aici au fost date ca exemplu traseele 105 şi 106 de autobuz - precum şi de faptul că în staţiile de autobuz, în afara celor de la capătul traseului, nu există plăcuţe pe care să se treacă graficul de circulaţie, astfel încât lumea să ştie la ce oră vin mijloacele de transport. Reprezentantul Transurb a spus că traseele nu sunt stabilite de societate, ci de către Primăria Galaţi, iar în ceea ce priveşte plăcuţele, unele au fost deteriorate sau furate. Cât despre inscripţionarea graficului de circulaţie, acest lucru nu s-a mai făcut deoarece se vorbeşte despre introducerea sistemului de ticketing. Una peste alta, ar trebui remarcată şi părerea exprimată de Vasile Pârlog, care a spus că, de câte ori a circulat cu maxi-taxi-ul nu a primit bilet. Nimic nou. Din păcate, acesta este un nărav căruia se pare că instituţiile statului nu i-au găsit încă leacul.