În Protoieria Covurlui din judeţul Galaţi, a avut loc pe data de 01 aprilie 2019, o activitate misionară şi social-filantropică pentru persoanele aflate în îngrijire în cadrul Centrului Medico-Social din localitatea Pechea. Programul a debutat cu vizitarea unei expoziţii tematice despre satul din Câmpia Covurluiului, cu exponate realizate de copiii participanţi la Programul Naţional Catehetic „Hristos, sufletul satului meu“, cu poze vechi de la diverse evenimente din zonă şi portrete ale câtorva bătrâni din localitatea Pechea. În continuare, în curtea interioară a Centrului Medico-Social, preoţii protopopiatului Covurlui au săvârşit Taina Sfântului Maslu la care au participat cadrele medicale din cadrul acestei instituţii, cei 85 de asistaţi, precum şi numeroşi credincioşi din localitate.
După slujbă, a fost organizată o amplă activitate de binefacere în cadrul acestei instituţii de asistenţă medicală şi socială, prin donarea unui număr de 30 de dulapuri pentru haine, în completarea celor 60 de dulapuri donate în anii trecuţi, la care s-au adăugat câte 90 de seturi de lenjerii pentru paturi, pături, prosoape şi alte produse, valoarea acestor ajutoare totalizând suma de 12.000 de lei. Preoţii au încheiat activitatea prin vizitarea celor internaţi la camerele lor, unde i-au binecuvântat, i-au uns cu untdelemn sfinţit şi le-au oferit darurile special pregătite pentru ei.