24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bazele sportive trebuie să fie ale oraşului!
Bazele sportive trebuie să fie ale oraşului!
Este declaraţia făcută de către primarul Dumitru Nicolae, în cadrul conferinţei de presă susţinute marţi, ocazie cu care şi-a expimat punctul de vedere legat de faptul că toţi gălăţenii, mai ales tinerii, trebuie să aibă locaţii special amenajate unde să poată să facă sport. Primarul Nicolae a declarat în cadrul conferinţei de presă că în cele 3 mandate ale sale au fost construite 6 săli de sport, pe care le-a şi exemplificat. Întrebat dacă complexul Siderurgistul mai reprezintă subiectul negocierii între Primărie şi reprezentanţii Combinatului, Dumitru Nicolae a răspuns scurt că nu. „Îmi este şi frică să mai negociez cu ei. După mine ar trebui ca bazele sportive să fie ale Primăriei”, a declarat Dumitru Nicolae. În timp ce nu a uitat să spună câţi ani a trebuit să treacă până când stadionul Dunărea să vină în ograda municipalităţii, primarul Nicolae a răspuns şi la o întrebare venită din partea unei ziariste şi care viza baza de sport Ancora. „A cumpărat-o un privat, pe supravegherea şi concursul lui Marius Stan, de la Şantierul Naval. De-aia zic eu că toate bazele astea trebuie să fie în proprietatea Consiliului Local. Altfel, se întâmplă ca acum: nu au oamenii unde să se antreneze. Din punctul meu de vedere, nu este bine, pentru că se va începe cu meciurile şi antrenamentele pe bani".

Articole înrudite