Accident grav în localitatea Gârbovâţ din comuna Ghidigheni. Un tractor care avea o remorcă plină cu saci de grâu dar şi cu azotat de amoniu s-a răsturnat pe un drum în pantă care face legătura dintre Gârbovăţ şi Cârlomăneşti. Cel care conducea tractorul, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a fost prins şi strivit în cabina tractorului răsturnat. Se pare că drumul în pantă şi greutatea poate prea mare a remorcii ar fi dus la dezechilibrarea tractorului şi răsturnarea sa. Un echipaj al ambulanţei a ajuns imedoat la faţa locului.
„Am fost solicitaţi alături de echipoaje SMURD pentru a acţiona în localitatea Gârbovăţ, unde un bărbat era prins sub un tractor răsturnat. Din păcate, acesta a murit”, a declarat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi. Pentrul salvarea bărbatului, în afară de ambulanţă, fusese trimis şi un echipaj de la descarcerare dar se ridicase şi elicopterul, totul în speranţa că, după ce va fi descarcerat, omul va putea fi salvat. Toate aceste intervenţii au fost, din păcate, inutile.
Bărbatul avea leziuni incompatibile cu supravieţuirea şi asta s-a observat când se făceau manevre pentru descarcerare. Urmează ca ancheta să stabilească exact care a fost cauza care a dus la producerea accidentului dar şi dacă este sau nu vorba de un accident de muncă.