15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ieri dimineaţa, începând cu ora 7.30 şi până la ora 8.30, elevii de liceu gălăţeni din anul terminal au intrat în sălile de clase unde aveau să susţină prima probă scrisă a bacalaureatului, la limba şi literatura română. La această probă se înscriseseră în judeţul nostru 5.050 de elevi. Probele scrise au fost susţinute în total de 5.734 elevi, diferenţa dintre cei ce susţin proba scrisă la română şi totalul candidaţilor fiind reprezentată de absolvenţii de liceu din anii anteriori înscrişi pentru alte probe scrise. Ca de fiecare dată, elevii au resimţit acest examen la diferite nivele de emotivitate. Dacă unii au avut emoţii foarte mari, care s-au oprit imediat ce au început să trateze subiectele, altora le-a fost mai dificil să le stăpânească. Alţii, foarte siguri pe ei şi încrezători, au reuşit să insufle tonusul lor bun inclusiv colegilor din jur.

Unii au încercat să copieze

Inspectorul general şcolar Doru Resmeriţă ne-a declarat că au absentat 257 de elevi, iar dintre cei prezenţi, 14 au fost eliminaţi din examen, prinşi în timp ce încercau să copie. Dintre aceştia, 13 aveau fiţuici, iar o persoană a încercat să copieze prin intermediul unui hands-free. Privind dificultatea probei, Resmeriţă a precizat: „Din punctul nostru de vedere, subiectele au fost accesibile, nu ar fi trebuit să ridice problememe elevilor bine pregătiţi”.

Subiecte uşoare

Proba scrisă la Bacalaureat a fost alcătuită din trei subiecte: comentarea unui text de teatru, la prima vedere, al lui Vasile Alexandri, realizarea unui comentariu pornind de la proverbul „Fapta bună laudă omul” şi alcătuirea unui eseu pe marginea basmului cult studiat.
Întâmplător, această promoţie a trecut prin analiza basmului şi cu patru ani în urmă, atunci când s-a susţinut examenul de capacitate, înaintea intrării la liceu. „Am avut de studiat opere mult mai complexe şi mi-ar fi plăcut ca subiectele să demonstreze faptul că am trecut printr-un liceu”, a comentat unul dintre elevii licelului Pedagogic „Costache Negri”. Subiectele au fost considerate extrem de uşoare, astfel încât oricine le-ar fi putut aborda. Un elev care nu s-a pregătit vreodată ar fi putut întâmpina oarece dificultăţi, din perspectiva aceleiaşi persoane: „Pentru cineva care nu şi-a aruncat un ochi pe basm, probabil că ar fi fost ceva mai dificil, însă dacă îşi puneau puţin mintea la contribuţie cred că reuşeau”.
Şi elevi de la licee care nu pun un accent atât de puternic pe filologie au apreciat subiectele ca fiind uşoare.
Examenul s-a desfăşurat în 15 centre, în care se înscriseseră între 300 şi 450 de absolvenţi de liceu. Centrul cu cei mai mulţi candidaţi se află la Colegiul Naţional „Costache Negri”, iar cel situat la polul opus este Liceul Teoretic „Spiru Haret” Tecuci. Tezele se corectează în şapte centre de evaluare.
Următoarea probă scrisă se va susţine miercuri, pe 30 iunie, la matematică sau istorie. Ultimul examen scris va avea loc vineri, 2 iulie, din una dintre materiile: geografie, logică şi argumentare, psihologie, economie, sociologie, filozofie, fizică, chimie, biologie şi informatică.


Articole înrudite