10 asociaţii de proprietari din Galaţi au solicitat conducerii Apaterm să primească deja căldură, cererile lor neavând ecou.
„Am primit 10 solicitări de la asociaţiile de proprietari care au dorit să primească căldură şi pot să vă spun că până la această oră nicio asociaţie de locatari sau proprietari nu ne-a anunţat că nu doreşte să primească căldură. Din păcate, Apaterm nu a putut furniza căldură către cele zece asociaţii în condiţiile în care nu poate să facă nici măcar probele de încălzire la cald a instalaţiilor deoarece Electrocentrale nu a aprobat creşterea cu 600 metri cubi pe oră a debitului de agent termic primar. În condiţiile în care Apaterm nu poate face acum probele la cald ale instalaţiilor, nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă vom primi debitul necesar să facem probele prin decembrie”, ne-a declarat directorul general al Apaterm, George Cubasa.
La rândul său, directorul Electrocentrale Galaţi, Eduard Urbanschi, ne-a declarat că furnizorul local de agent termic primar nu poate onora cererea Apaterm deoarece are la rândul ei datorii către Romgaz.