14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dispoziţia nr.846 din 19.04.2012 privind stabilirea  locurilor de afişaj electoral pentru alegerile locale indică explicit locurile unde va fi permis afişajul electoral în Tecuci. Electoratul poate vizualiza care sunt optiunile, dar în acelaşi timp va fi şi protejat de invazia violentă de afişe electorale prin toate zonele, inclusiv stâlpi de iluminat. Dacă până la această dată activitatea poliţiştilor locali în ceea ce priveşte „protejare” stâlpilor de iluminat de invazia de afişe, anunţuri şi pliante a cam lipsit, poate de această date vigilenţa „localilor” se va trezi şi, în timpul campaniei electorale, care se apropie vertiginos, stâlpii nu vor mai fi transformaţi în locuri de afişaj, astfel încât Tecuciul să nu mai arate ca o sorcovă. Mai mult de atât, „prevenţia” poate scuti o serie de cheltuieli, din bugetul local, necesare „descuamării” stâlpilor de afişe şi lipici.
Locurile de afisaj electoral sunt următoarele:
- parcul central - zona str. I.Petrovici colţ cu str. 1 Decembrie 1918;
- piaţa centrală - zona parcare vest piaţa de produse industriale;
- piaţa din zona industrială - zona de nord a Şcolii „Iorgu Iordan”;
- cartier N.Bălcescu - str. Ana Ipătescu zona Şcoala nr.7 „N.Balcescu”;
- cartier Satu Nou - str. Tecuciul Nou zona Şcoala nr. 1 „A. Rugină”;
- cartier Cernicari - str. Cocorăşti zona fostei Şcolii nr. 9;
- cartier Criviţeni - partea de sud a str. Mălureni, la intersectia cu str. Plugului;
- cartier CFR zona Şcoala nr.8 „O.Caledoniu”.
„Afişarea oricăror publicaţii în alte locuri decât cele prevăzute la art.1 din prezenta dispoziţie este permisă numai cu acordul scris al proprietarului“, se prevede în dispoziţie. Baza legală de aplicare a sancţiunilor există, organe competente să verifice aplicarea dispoziţiei există, rămâne doar curiozitatea referitare la cum va arăta oraşul pe 11 iunie 2012.


Articole înrudite