15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Asociaţia pentru Ecologie şi Turism PRO ECO-TUR împădureşte sud-estul ţării
Asociaţia pentru Ecologie şi Turism PRO ECO-TUR împădureşte sud-estul ţării

Cu ocazia celebrării Lunii Pădurii, în perioada 15 martie - 15 aprilie, Asociaţia pentru Ecologie şi Turism PRO ECO-TUR a demarat la nivelul tuturor filialelor şi sucursalelor „campania de primăvară” privind ecologizarea şi reconstrucţia ecologică a terenurilor care au fost despădurite sau se află într-o stare avansată de degradare forestieră sau sunt predispuse la alunecări de teren.
”Startul la plantări a fost dat de către membrii şi voluntarii Asociaţiei pentru Ecologie şi Turism PRO ECO-TUR Filiala Brăila care, în parteneriat cu 30 de elevi din clasa a VII-a a Şcolii Gimnaziale Cazasu, coordonaţi de către dl. director Petrus Dorobanţu, d-na prof. Gina Coros şi dna. Cristina Dobre, au realizat plantări de pomi fructiferi, copaci ornamentali şi material forestier pe raza UAT Cazasu – judeţul Brăila, activităţi care au avut drept scop pe lângă cea de reconstrucţie ecologică şi conştientizarea publică şi educaţia ecologică”, a declarat preşedintele Asociaţiei PRO ECO-TUR, Cristian Arsene. Acesta a mai precizat că activităţile de plantare vor continua în perioada 18 – 20 aprilie cu plantări realizate în judeţul Buzău pe raza UAT Tisău şi UAT Berca – zona Vulcanilor Noroioşi, unde, datorită suprafeţei considerabile ce urmează a fi reîmpădurită, vor participa membri şi voluntari ai Asociaţia pentru Ecologie şi Turism PRO ECO-TUR de la filialele din Galaţi, Brăila şi Constanţa.
”Cu această ocazie, invităm pe cei doritori să ni se alăture în activităţile de reconstrucţie ecologică şi îi aşteptăm cu drag să ni se alăture la plantările din zona munţilor Buzău”, a mai spus Cristian Arsene.


Articole înrudite