ANOSR, în calitate de reprezentant legitim al studenţilor - unul dintre puţinele segmente de tineret cu o reprezentare democratică, independentă şi organizată la nivel naţional şi internaţional, îşi manifestă indignarea faţă de atitudinea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST) total împotriva studenţilor. În contextul în care ANST este singura autoritate din România ce are drept scop sprijinirea şi încurajarea tinerilor, însă NU este capabilă să facă demersuri pentru protejarea drepturilor lor, ANOSR consideră că ANST, NU şi-a făcut treaba şi nu şi-a respectat datoria faţă de studenţii şi tinerii români, întrucât:
taguri
· NU a reuşit să gestioneze singura activitate cu rezultate reale pentru studenţi: taberele (implementarea defectuoasă a taberelor de vară şi lipsa TOTALÃ a taberelor de iarnă), activitate cu o vechime de peste 10 ani.
· NU are nicio politică în domeniul tineretului şi niciun studiu implementat pe nevoile tinerilor; ANST ar trebui să cunoască nevoile tinerilor şi să acţioneze înspre soluţionarea lor mai ales că zona de tineret este prioritară inclusiv la nivel european.
· NU are niciun proiect naţional major PROPRIU şi de impact în rândul studenţilor. În contextul în care această instituţie ar trebui să dezvolte politici de tineret, nici până acum, ANST nu desfăşoară vreun proiect iniţiat în totalitate de către aceasta şi care să răspundă vreunei nevoi.
· NU există o persoană care să răspundă de zona de studenţi. De când s-a înfiinţat până acum, ANST nu are angajaţi cu atribuţii clare sau cu putere decizională pe zona de studenţi/tineret.
· Deşi ar trebuie să-i sprijine, raportarea ANST la studenţi este mai mult decât jignitoare, lucru evidenţiat prin răspunsul public cu privire la taberele de iarnă pe care l-a acordat studenţilor: "NU au depus o solicitare privind taberele de iarna".
Fără aceste activităţi majore, ANST rămâne pentru studenţi o instituţie birocratică, ineficientă şi fără rezultate reale.
Având în vedere că are 165 de angajaţi şi un buget aproximativ de 1 milion de euro numai în fondul de salarii, având în vedere incapacitatea MECTS de a gestiona situaţia, ne adresăm Primului Ministru pentru a solicita ANST un raport de activitate care să cuprindă rezultatele pe care instituţia le-a avut pe segmentul de tineret. Dacă suspiciunile noastre se adeveresc, solicităm propunerea unor serii de acţiuni care au în vedere, la nivel instituţional, îmbunătăţirea şi eficientizarea activităţilor pe zona de studenţi/tineret în România.
"Este inadmisibil ca în anul 2010 România să NU aibă cercetări pe nevoile tinerilor şi nicio politică de tineret, deşi acest segment reprezintă stabilitatea şi viitorul ţării! Într-un an în care studenţii sunt cei care suferă cel mai mult repercusiunile crizei economice, singura autoritate care ar trebui să le fie alături nu are niciun rezultat, ci se îngroapă în birocraţie şi incompetenţă", spune Daniela Alexe, preşedintele ANOSR.