Conducerea ArcelorMittal Galaţi a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă faptul că Ziua Internaţională a Voluntariatului, marcată în fiecare an pe data de 3 decembrie, a fost serbată şi în cursul acestui an. Astfel, peste 100 de angajaţi şi-au oferit sprijinul acordând timp în derularea unor acţiuni care s-au desfăşurat cu prilejul marcării aceste zile internaţionale a voluntariatului. Practic a fost vorba de donarea de jucării şi haine (strânse de la angajaţii Combinatului) la un orfelinat, precum şi înzestrarea cu 20 de calculatoare a 3 grădiniţe şi a unui orfelinat, computere de care se vor bucura 1580 de copii. De asemenea, s-au donat ustensile din sticlă pentru laboratoarele Facultăţii de Medicină din Galaţi, de care vor beneficia 1.500 de studenţi. Pentru pregătirea acestor donaţii, angajaţii au lucrat voluntar mai multe zile, investind astfel din timpul lor în beneficiul comunităţii locale.
„Am decis să transformăm ziua în care noi sărbătorim voluntariatul într-un eveniment anual, alături de Ziua Internaţională, sărbătorită de către Naţiunile Unite, în aceeaşi săptămână. Considerăm că este important să sprijinim comunităţile unde compania noastră este prezentă. Aceasta este o prioritate pentru ArcelorMittal şi demonstrează abordarea noastră legată de Responsabilitatea Socială Corporatistă”, declară Felicidad Cristobal, managing director al Fundaţiei ArcelorMittal.