Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului şi Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi vor intra în procesul de reorganizare ca urmare a adoptării actului normativ care bate în cuie noua organizare precum şi organigrama noilor instituţii. Potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de către directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Galaţi, Geanina Hanţă, actul normativ prevede ca în judeţele unde există agenţi regionale de mediu acestea să rămână şi să fie desfiinţate agenţiile judeţene de mediu, ceea ce înseamnă că în cazul judeţului nostru va rămâne Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Galaţi şi se va desfiinţa Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului. Desfiinţarea Agenţiei Judeţene nu înseamnă că angajaţii instituţiei vor rămâne pe drumuri, practic fiind vorba de o comasare a activităţii celor două instituţii de mediu şi a personalului într-un procent foarte mare. Astfel, Agenţia Regională ar urma să aibă 64 de angajaţi în timp ce numărul total al salariaţilor care lucrează acum la Agenţia Regională şi Agenţia Judeţeană se ridică la 73, ceea ce înseamnă că numărul salariaţilor care ar urma să îşi piardă locul de muncă se ridică la 9. Pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct al instituţiei urmează să se organizeze concurs în următoarea perioadă. La ora actuală Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi este condusă de Carmen Sandu în timp ce Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului este condusă de Carmen Hanţaţuc.