O parte dintre elevii tecuceni îşi iau în aceste zile adio de la cadrele didactice care le-au călăuzit paşii, de la colegi şi banca unde au stat ani, şi păşesc pe un nou drum. Ceea ce urmează nu este un „episod” fără emoţii: pe unii îi aşteaptă un examen greu, care le va netezi drumul către cursurile liceale, iar pe elevii claselor a XII-a îi aşteptă examenul de maturitate, bacalaureatul, care a devenit una dintre cele mai „dureroase” experienţe din viaţa tinerilor. Mai apoi, cei ce au reuşit să treacă „puntea suspinelor” vor susţine examenul de admitere la facultate, sau de ce nu, vor intra în câmpul muncii. Cei mai „grăbiţi” în a spune adio şcolii au fost elevii claselor terminale din cadrul Grupului Şcolar „Ovid Caledoniu”, care au sărbătorit evenimentul într-un mod aparte, printr-o reuniune amplă. Festivitatea a avut loc în sala mare a primăriei Tecuci, la eveniment fiiind prezenţi elevii şi cadrele didactice. A fost momentul amintirilor, când s-au rememorat evenimente deosebite, amintirile fiind „asezonate” cu imagini, iar la final elevii au fost răsplătiţi pentru sârguinţa cu care au învăţat de-a lungul anilor cu diplome, înmânate de diriginţii fiecărei clase.