10 membri ai clanului Bua au ajuns pănă la urmă după gratii şi alţi doi sunt daţi în urmărire, în timp ce alte 17 persoane s-au ales cu dosare penale în urma afilierii la clanul de rromi din Movileni care făceau, cu acte false, din cerşetori patroni, luau bani în numele lor şi apoi dispăreau în ceaţă. Aurel Bulgaru, Maximilian Bulgaru, Gheorghe Feraru, Tonel Feraru, Paris Feraru, Dobrică Mihalache, Vasile Dobrică, Culai Dobrică, Ioniţă Nicuşor şi Marin Ionel sunt arestaţi iar faţă de Aniţei Sicfrid Viorel, zis „Fred”, şi Anghel Aurelian instanţa de judecată a decis măsura arestării preventive în lipsă.
Au intrat în afaceri în 2005
”Menţionăm că începând cu anul 2005 pe raza judeţului Galaţi a început să-şi desfăşoare activitatea un grup infracţional organizat, constituit în principal din etnici rromi ce locuiesc cu precădere pe raza comunei Movileni, judeţul Galaţi, localitate limitrofă municipiului Tecuci. Grupul infracţional a fost constituit în special în vederea obţinerii unor importante foloase materiale prin comiterea unor infracţiuni de înşelăciune fie în dauna unor instituţii bancare fie a unor societăţi comerciale. Grupul infracţional constituit iniţial a fost sprijinit pe parcursul derulării activităţilor infracţionale de alte persoane şi de asemenea la grup au aderat şi alte persoane. Membrii grupului infracţional au acţionat în principal în vederea racolării unor persoane cu condiţii materiale la limita de subzistenţă pe care le determinau, prin diferite metode ori mijloace, plecând de la inducerea în eroare şi până la constrângerea morală ori fizică, să contracteze credite de la diferite instituţii bancare prin utilizarea unor documente falsificate, care atestau în mod mincinos calitatea acestora de salariaţi ai unor societăţi comerciale. Aceleaşi practici au fost folosite de unii membri ai grupului infracţional în vederea obţinerii unor credite în nume propriu ori în numele unor rude apropiate”, se arată în comunicatul remis de ofiţerul de relaţii cu presa al IPJ Galaţi, cms. Ştefan Gohoreanu.
Cerşetori cu salarii false de 9.000 de lei deveneau unelte şi erau apoi alungaţi din ţară
Membrii clanului racolau diverse persoane aflate la limita sărăciei, le făceau acte false din care reieşea, de exemplu, fie că au firme, fie că sunt angajaţi la diverse societăţi pe salarii de 7.000-9.000 lei şi apoi obţineau împrumuturi.
”După acordarea creditelor, titularii operaţiunilor de creditare erau deposedaţi prin diferite mijloace de cvasitotalitatea sumelor de bani obţinute, după care, prin diferite metode, erau determinaţi fie să părăsească teritoriul României, fie să ascundă adevărul organelor de anchetă care efectuau cercetări în cauză. Menţionăm că grupul infracţional a fost constituit în principal pe o structură familială, membrii iniţiali ai acestuia fiind rude de diferite grade, cunoscuţi în special sub numele de „Clanul Bua”. Întrucât membrii grupului infracţional au acreditat ideea că în activităţile lor erau sprijiniţi de diferite persoane care făceau parte din aparatul administrativ ori din structurile abilitate de aplicare a legii, aceştia au reuşit pentru o bună bucată de timp să-i determine pe titularii operaţiunilor de creditare să nu divulge condiţiile reale în care acestea se desfăşuraseră, îngreunând astfel aflarea adevărului, prin intimidarea persoanelor care ar fi putut furniza detalii asupra condiţiilor concrete în care au fost comise faptele. Activităţile grupului infracţional s-au extins şi în sfera operaţiunilor de creditare legate de achiziţionarea unor autoturisme cât şi în sfera operaţiunilor de creditare legate de achiziţionarea unor bunuri de larg consum. De asemenea, s-a stabilit că activităţile ilicite ale grupului infracţional s-au derulat până în prezent, membrii acestuia determinând alte persoane, denumite «săgeţi», să preia în calitate de administratori societăţi comerciale ce apoi erau utilizate pentru inducerea în eroare a reprezentanţilor altor societăţi comerciale cu ocazia încheierii ori derulării unor contracte de vânzare-cumpărare, inclusiv prin emiterea unor instrumente de plată cu decontare bancară care la momentul scadenţei nu prezentau acoperire în cont. Activităţile infracţionale derulate de membrii grupului infracţional au fost oprite de intervenţia organelor de anchetă”, se arată în acelaşi cominicat.
În cursul urmăririi penale s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra unor bunuri imobile aparţinând membrilor grupului infracţional, în valoare totală de 285.000 lei, măsuri ce au fost luate atât în scopul recuperării pagubei cât şi în vederea confiscării speciale. Prejudiciul total cauzat de membrii grupului infracţional a fost de fiind de 1.076.934 lei, 54.200 euro şi 15.000 franci elveţieni.