Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în data 7 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, a avut loc o acţiune pastoral-misionară şi social-filantropică dedicată persoanelor cu deficienţe locomotorii.
Evenimentul duhovnicesc şi social-filantropic a fost prilejuit de Duminica Slăbănogului de la Scăldătoarea Vitezda şi s-a concretizat prin rugăciune şi comuniune liturgică cu membrii Asociaţiei Persoanelor cu Handicap „Sporting Club“ din municipiul Galaţi, care au deja o tradiţie de colaborare cu Catedrala Arhiepiscopală.
În predică a fost transmis mesajul de binecuvântare şi de mângâiere al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop, care a evidenţiat importanţa sprijinirii celor aflati în încercări, în suferinţă şi în boli.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, programul liturgic a continuat cu rostirea de rugăciuni pentru felurite boli şi neputinţe trupeşti de către preoţii de la Catedrala Arhiepiscopală.
La final, prin contribuţia Centrului Eparhial a fost oferită, celor 20 de participanţi, o agapă tradiţională cu ouă roşii şi cozonac, în parcul Sfintei Arhiepiscopii, şi le-au fost dăruite pachete cu alimente de primă necesitate în valoare de 1.000 lei.
La eveniment au participat şi 10 studenţi voluntari din cadrul cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, care i-au ajutat pe cei cu dizabilităţi.
Asociaţia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club“ Galaţi este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi umanitară, înfiinţată în anul 1992, la iniţiativa unui grup de persoane cu handicap fizic hotărâtă să apere drepturile persoanelor cu dizabilităţi prevăzute în legislaţia română şi europeană, precum şi în alte documente programatice. Asociaţia numără astăzi peste 300 de membri.