15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A doua tranşă de vaccin antigripal gratuit a ajuns la Galaţi
A doua tranşă de vaccin antigripal gratuit a ajuns la Galaţi

Ministerul Sănătăţii a trimis pentru judeţul Galaţi către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galați cea de-a doua tranşă de vaccin antigripal care li se administrează gratuit persoanelor din categoriile devaforizate. „Au fost primite la Direcția de Sănătate Publică prin Ministerul Sănătăţii, 16.920 de doze de vaccin antigripal. Aceasta reprezintă a doua tranșă de vaccin antigripal alocată judeţului nostru (Citește și Prima tranşă de doze de vaccin antigripal gratuit a ajuns la Galaţi). Per total, până acum de la Ministerul Sănătăţii au fost primite, combinat prima şi a doua tranşă, 28.080 de doze de vaccin antigripal. Aceste doze vor fi folosite pentru vaccinarea gratuită a persoanelor incluse în categoriile de risc“, a precizat Ani Nistor, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi.

Însă, potrivit datelor rezultate din catagrafierea făcută de DSP Galaţi, înainte de sezonul rece, în judeţ sunt circa 100.000 de persoane care fac parte din categoriile care au dreptul la vaccinarea gratuită. Mai urmeză însă ca judeţul nostru să primească încă trei tranşe de vaccin antigripal, treptat, ultima fiind programată să ajungă la începutul lunii decembrie. Vaccinarea antigripală gratuită este accesibilă categoriilor cu risc în a face boală, este vorba despre cadrele medicale şi cele ale MAI, dar şi cele din instituţiile sociale de îngrijire, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, pacienţii cu boli cronice, dar şi persoanele din instituţiile de îngrijire.


Articole înrudite