14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Campania naţională de vaccinare antigripală are loc în fiecare an toamna târziu, sfârşitul lui octombrie fiind în acest an data la care se dă startul imunizării. Pentru ca Ministerul Sănătăţii să decidă exact câte doze de vaccin revin fiecărui judeţ, în toată ţară s-a realizat catagrafierea, putându-se astfel şti exact câte persoane fac parte din grupele de risc pentru care Ministerul Sănătăţii trebuie să asigure, în limita posibilităţilor, imunizare gratuită. În ceea ce priveşte judeţul Galaţi, aici, în sezonul de vaccinare antigripală 2010-2011, 68.799 de persoane se înscriu în grupele de risc pentru care ar trebui să se asigure imunizarea gratuită. O primă grupă de risc este cea a bolnavilor cronic, persoane care suferă de afecţiuni cronice pulmonare, diabet, afecţiuni neurologice, HIV etc. şi care au vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani. În această categorie se înscriu 26.221 de persoane dintre cele aproape 70.000 care intră în categoria celor ce pot beneficia de imunizare gratuită. Tot o categorie de persoane predispuse la risc sunt gravidele, 1.092 fiind pe lista celor ce se pot imuniza gratuit.  Medicii, cadrele medicale, angajaţii din spitale, ambulatorii, unităţi pentru bolnavii cronic reprezintă o altă categorie de persoane care se pot imuniza gratuit, în Galaţi, în această categorie au intrat 5.195 de persoane. O altă categorie este reprezentată de adulţii şi copiii care stau în unităţile de îngrijire sau cei care îngrijesc persoane din grupe de risc înalt, în această categorie intrând 791 locuitori ai judeţului. Ultima categorie a persoanelor cu risc care pot fi imunizate gratuit este cea a celor care au 65 şi peste 65 de ani, în această categorie intrând 35.500 de persoane.


Articole înrudite